Înmatriculările de autoturisme noi diesel au scăzut cu 20,9% în S1, cresc cele electrice şi hibride

Postat la 04 septembrie 2019 65 afişări

Înmatriculările de autoturisme noi diesel au scăzut cu 20,9% în S1, cresc cele electrice şi hibride

Înmatriculările de autoturisme noi cu motoare diesel au scăzut în România cu 20,9% în primele 6 luni ale lui 2019, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, informează Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), într-un comunicat de presă remis miercuri, MEDIAFAX.

În România, înmatriculările de autoturisme noi cu motoare diesel au scăzut cu 20,9% compartiv cu perioada similară din 2018, atingând un volum de 20.726 unităţi, în timp ce cele cu motoare pe benzină au crescut cu 48,9% ajungând la 46.929 unităţi.

Comparativ cu prima jumătate a anului 2018, înmatricularile de autoturisme noi cu propulsie alternativă (inclusiv cele electrice) au crescut cu 68,4%, atingând 3.965 unităţi.

În primele 6 luni din 2019 au fost înmatriculate în România 456 vehicule electrice noi, în creştere cu 53,5%, în timp ce înmatricularile de autoturisme noi cu propulsie hibridă au crescut cu 89,8%, atingând 2.910 unităţi.

În primul semestru din 2019, în UE, comparativ cu perioada similară din 2018, înmatriculările de autoturisme noi cu motoare diesel, au scăzut cu 17,2% , totalizând 2,574,756 unităţi, în timp ce autoturismele cu motoare pe benzină au înregistrat o creştere de 2,5%, atingând valoarea de 4,818,367 unităţi.

Înmatriculările de vehiculele noi cu propulsie alternativă au crescut cu 27,5%, înregistrând 724,599 unităţi, din care autovehiculele 100% electrice 125.344 unităţi, reprezentând o creştere de 90,9 % faţă de primele 6 luni din 2018.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
crestere,
autoturisme,
inmatriculari

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.