Încă o ţară europeană intră în vizorul Rusiei după ce aceasta a expulzat mai mulţi diplomaţi ruşi

Postat la 22 martie 2022 2081 afişări

Încă o ţară europeană intră în vizorul Rusiei după ce aceasta a expulzat mai mulţi diplomaţi ruşi

Rusia a condamnat drept „act ostil” căruia i se va oferi un „răspuns adecvat” expulzarea de către Bulgaria a 10 dintre diplomaţii săi suspectaţi de spionaj.

„Iniţiativa, de o amploare fără precedent, este a opta dintr-o serie de expulzări din Bulgaria a personalului diplomatic rus din 2019”, a comentat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova.

„Ca şi acţiunile anterioare, şi aceasta a fost întreprinsă cu o scuză puţin probabilă. În acelaşi timp, se încadrează, în mod firesc, în atmosfera de isterie alimentată de ţările NATO şi UE pentru operaţiunea noastră militară specială de protejare a civililor din Donbass şi de demilitarizare şi denazificare a Ucrainei”, a acuzat Zakharova.

„Calificăm această mişcare drept o încă o provocare, o încercare de a câştiga competiţia cu privire la viteza cu care relaţiile cu Rusia pot fi distruse, fără a se gândi la consecinţele, interesele naţionale sau aspiraţiile poporului bulgar”, a conchis purtătorul de cuvânt, avertizând că „acest act ostil va primi un răspuns adecvat”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
diplomati,
expulzare,
intrare
COVER STORY. Care sunt atuurile expaţilor români? Vânaţi sau avansaţi, executivii români au împânzit globul. Conduc afaceri de miliarde de euro din fotoliile cele mai înalte pentru pieţe, regiuni sau chiar la nivel global. Cum au ajuns acolo?

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.