Impartiti-va riscul

Postat la 01 august 2006 1 afişăre

S-ar zice ca viitorii investitori in fondurile private de pensii vor avea de unde sa aleaga: numai in 2007 ar putea aparea, dupa unele estimari, circa 30 de fonduri. Dupa opinia analistului Sorin Serban, vicepresedinte al Asociatiei Analistilor Financiari, fiecare investitor ar trebui sa aiba in portofoliu intre 5 si 10 fonduri, pentru a-si echilibra riscul.

 

BUSINESS Magazin: Care ar fi cele mai bune optiuni de plasamente pentru fondurile private de pensii?

 

Sorin Serban: In privinta investitiilor, daca orizontul de timp este de peste 10 ani si obligatiile viitoare sunt relativ mari, ponderea in actiuni ar trebui sa fie peste 50%. De asemenea, o pozitie de 10-15% ar trebui sa existe in active relativ lichide si volatile: imobiliare, venture capital. Ponderi mai mari la investitii in obligatiuni sau fonduri monetare induc randamente minime (ceva peste inflatie), dar aduc o anumita stabilitate in portofoliul investitorului. Mare atentie trebuie acordata modului de taxare, pentru ca poate influenta semnificativ performanta unui portofoliu de investitor.

 

Ce riscuri isi asuma investitorii la astfel de fonduri?

Fondurile private de pensii sunt reglementate (acesta ar fi un prim element de protectie), dar investitiile efectuate de managerul fondului ar trebui sa se faca pe riscul investitorului. In tarile dezvoltate se face diferenta intre DBO (defined benefit obligation, unde institutia care asigura plata pensiilor contribuie si ea cu anumite sume specifice la planul de pensie pentru beneficiari - n. red.) si DCO (defined contribution obligation, unde institutia care asigura plata pensiilor este responsabila doar cu administrarea contributiilor de pensii ale angajatilor - n. red). Fondurile private de pensii la noi ar trebui sa fie DCO (pentru ca nu vad cine ar suporta financiar DBO daca performantele pietei de capital sunt scazute), iar daca performanta planului de pensii este insuficienta, atunci investitorul va avea nevoie de alte resurse financiare. Din acest motiv, reputatia si experienta fund managerilor (si a profesionistilor care lucreaza pentru ei) este foarte importanta. Odata cu aparitia si dezvoltarea acestui segment, ar trebui sa apara o noua profesie, aceea de investment advisor, care sa il sfatuiasca pe investitor ce fonduri sa aleaga.

 

Care vor fi comisioanele fondurilor si costurile de administrare?


Investitorul trebuie sa fie bine informat despre costuri inainte de a investi in fonduri. In prinicipiu investitorului trebuie sa i se dea flexibilitate, in sensul ca daca acesta doreste sa inlocuiasca un fond cu altul in portofoliu (din cauza unei performante slabe a unui fond sau a schimbarii unor circumstante ale investitorului), sa o poata face cu un cost rezonabil. Recomand investitorilor sa citeasca bine prospectele fondurilor inainte de a investi. In general, comisioanele de cumparare a fondurilor scad (chiar pana la zero) daca investitorul pastreaza un fond in portofoliu pentru o perioada mai lunga de 5-6 ani. In pietele dezvoltate exista companii care fac o analiza comparativa a performantelor fondurilor, a costurilor de administrare si acorda ratinguri fondurilor.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Impartiti-va riscul
/actualitate/impartiti-va-riscul-1006555
1006555
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.