Ilie Bolojan: Reforma companiilor de stat aduce transparenţă şi plafonarea câştigurilor managerilor

Autor: Petre Apostol Postat la 22 iulie 2025 22 afişări

Premierul Ilie Bolojan a anunţat marţi, într-o declaraţie susţinută la Palatul Victoria, că Executivul va adopta în această săptămână un memorandum privind reforma companiilor de stat, urmat de modificări legislative menite să îmbunătăţească guvernanţa corporativă şi administrarea acestora.

Ilie Bolojan: Reforma companiilor de stat aduce transparenţă şi plafonarea câştigurilor managerilor

Premierul a precizat că măsurile propuse vizează două direcţii principale: asigurarea transparenţei şi reforma managementului.

„În primul rând, toate ministerele tutelare vor avea obligaţia de a publica informaţii complete şi actualizate despre companiile de stat – cine le administrează, ce câştiguri realizează, care sunt indicatorii de performanţă şi toate datele economice relevante. Nu cred că este o ruşine pentru conducători să existe aceste informaţii publice, este un act de normalitate pe care îl vom implementa în perioada imediat următoare”, a spus şeful Guvernului.

Ilie Bolojan a anunţat şi măsuri privind limitarea numărului de membri în consiliile de administraţie şi plafonarea remuneraţiilor acestora. „S-au observat cazuri în care remuneraţiile au ajuns rapid la nivelul maxim permis de lege, fără ca acest lucru să fie justificat de performanţe reale. Este o practică inacceptabilă, iar prin noile reglementări vom introduce limite clare şi corelări cu performanţele companiilor”, a declarat premierul.

Un alt aspect esenţial al reformei priveşte actualizarea indicatorilor de performanţă din contractele managerilor. „Ministerele vor revizui aceşti indicatori pentru a ne asigura că reflectă cu adevărat eficienţa şi calitatea serviciilor oferite de companii, nu criterii formale sau irelevante”, a punctat Bolojan.

Şeful Executivului a precizat că până la finalul verii va deveni operaţională şi agenţia de monitorizare a companiilor de stat, un obiectiv asumat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), dar necesar mai ales pentru buna administrare a resurselor publice.

„Fiecare leu câştigat din eficientizarea companiilor este un câştig pentru bugetul naţional şi pentru proiectele de investiţii ale României”, a concluzionat premierul Ilie Bolojan.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ilie bolojan,
reformă,
companii de stat

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.