Hotelierii nu vor impozit forfetar şi spun că aplicarea acestuia ar stimula munca la negru

Postat la 12 februarie 2013 49 afişări

Introducerea impozitului forfetar nu ar fi decât o taxă în plus pentru hoteluri şi pensiuni, stimulând evaziunea şi munca la negru, a declarat marţi, într-o conferinţă, Radu Enache, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR) şi proprietarul lanţului hotelier Continental.

"Dacă scopul acestui nou impozit este combaterea evaziunii şi a muncii la negru, atunci acţiunea de introduce a acestei taxe este de la început sortită pieirii, pentru că nu s-ar produce decât o impozitare în plus, arbitrară şi inechitabilă, a acelora care plătesc şi acum impozite şi taxe, şi în continuare va exista evaziune prin emiterea notei de plată nefiscală în loc de bon fiscal, neraportări de TVA, neînregistrări de facturi, muncă la negru fără plata de contribuţii sau cu plata limitată la salariul minim pe economie", a spus Enache.

El a arătat că autorităţile au propus introducerea unui impozit pentru hoteluri şi pensiuni calculat pe baza a trei indicatori: numărul de locuri de cazare, sezonalitatea funcţionării respectivei unităţi şi un coeficient de zonă etalon, stabilit în funcţie de zona în care este amplasat hotelul.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Hotelierii,
impozit forfetar,
aplicare
/actualitate/hotelierii-nu-vor-impozit-forfetar-si-spun-ca-aplicarea-acestuia-ar-stimula-munca-la-negru-10557370
10557370
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.