Hidroelectrica a primit cinci oferte pentru retehnologizarea hidrocentralei Vidraru

Postat la 30 iulie 2019 87 afişări

Hidroelectrica a primit cinci oferte în cadrul procedurii de achiziţie sectorială prin negociere competitivă pentru retehnologizarea AHE Vidraru, valoarea estimată a lucrărilor fiind de peste 82,1 mil. euro, sumă la care se adaugă TVA, informează compania.

Hidroelectrica a primit cinci oferte pentru retehnologizarea hidrocentralei Vidraru

La procedură s-au înscris cinci ofertanţi: VOITH HYDRO Gmbh & Co KG Austria, Consorţiul ROMELECTRO SA – LITOSTROJ ENGINEERING a.s., Asocierea GE Hydro France SAS – Elecnor SA – Grid Solutions România SRL, Asocierea GULSAN INSAAT SANAYI TURIZM NAKLIYAT VE TICARET a.s. –ZHEFU Holding Group Co. LTD.

Ulterior deschiderii documentelor de candidatură, comisia de evaluare va efectua analiza şi evaluarea acestora, urmând să se pronunţe cu privire la ofertanţii admişi pentru etapele următoare.

”Este vorba de o retehnologizare cu o complexitate tehnică deosebită a unui obiectiv strategic din portofoliul Hidroelectrica. Ne dorim selectarea celor mai bune soluţii şi implementarea celor mai moderne tehnologii pentru AHE Vidraru. Nu vom face rabat de la nici una dintre cerinţele de calitate a lucrărilor. Motivul pentru care am optat pentru achiziţia prin negocierea competitivă este acela că procedura este una flexibilă şi care permite societăţii noastre obţinerea celor mai avantajoase soluţii tehnice. Finanţarea lucrărilor se va face din surse proprii ale societăţii şi dorim ca, în schimbul sumelor pe care suntem dispuşi să le cheltuim, să obţinem un nou ciclu de viaţă - de cel puţin 30 de ani, pentru Vidraru”, a declarat Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica.

Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.