Guvernul a publicat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Florin Cîţu, premierul României: Luăm şi împrumuturile pentru că România are nevoie de investiţii

Autor: Răzvan Botea Postat la 02 iunie 2021 79 afişări

Guvernul a publicat pe site-ul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) documentul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Documentul are peste 1.200 de pagini şi a fost publicat împreună cu mai multe anexe. România are o alocare de 29,2 mld. de lei prin PNRR, din care 15 mld. de lei reprezintă împrumuturi la dobânzi de sub 1%, potrivit spuselor premierului Florin Cîţu.

„Construim 450 de km de autostrada şi vom renova şi construi zeci de spitale. Vom avea un spital construit până în 2024. Criză prin care am trecut şi încă mai trecem a pus presiune pe toate sistemele de sănătate şi de aceea este foarte important să dezvoltăm reţeaua de spitale şi să o modernizăm”, a spus prim-ministrul Florin Cîţu.

El a argumentat că România a optat pentru a lua şi componenta de împrumuturi pentru că este nevoie de investiţii.

„De ce luăm şi împrumuturile – România are nevoie acută de investiţii. Aceste împrumuturi pe care le luăm prin PNRR se duc doar în investiţii şi aici nu cred că există dezbatere că împrumuturile pentru investiţii nu sunt bune. Mai mult, noi oricum ne împrumutăm pentru a investi, iar împrumuturile pe care le luăm prin PNRR sunt la o dobânda mult mai mică, 0 şi ceva”, a mai spus premierul.

În ceea ce priveşte condiţionalităţile pe care România şi le-a asumat pentru a lua banii din PNRR, îmbrăcate sub forma reformelor, premierul Cîţu a spus: „Vorbim de reforme de care romanii au nevoie de ani de zile: reforma pensiilor: vrem să avem un sistem de pensii bazat pe contributivitate şi sustenabil, lucru pe care nimeni nu îl poate nega în România. Reforma justiţiei – reparăm ce au stricat alţii. Reforma companiilor de stat, ne luptam cu risipa banilor în companiile publice. Reforma salarizării în sistemul public, unde vom lega direct şi transparent performanţa  de venitul celor care lucrează acolo. Aceste reforme le făceam oricum, chiar dacă nu exista PNRR. Această coaliţie a câştigat votul pentru aceste reforme.”

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
pnrr,
imprumut,
investitii,
publicare,
redresare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.