Guvernele din zona euro vor să stabilească de urgenţă detaliile planului de consolidare a Facilităţii Europene de Stabilitate Financiară

Postat la 07 noiembrie 2011 14 afişări

Miniştrii Finanţelor din zona euro vor încerca să pună la punct până la sfârşitul lunii noiembrie, cu o lună mai devreme decât era aşteptat, planul de consolidare a fondului EFSF de sprijinire a statelor cu probleme financiar-fiscale, din cauza temerilor privind situaţia din Italia.

Surse oficiale din zona euro au declarat luni pentru Reuters că membrii Eurogroup consideră că detaliile tehnice ale măsurilor convenite la summit-urile UE de la finele lunii octombrie trebuie finalizate cât mai urgent, deoarece tensiunile din pieţe s-au accentuat din cauza instabilităţii politice din Grecia şi presiunilor resimţite de Italia. Liderii europeni au decis la finele lunii octombrie să crească resursele Facilităţii Europene de Stabilitate Financiară, cunoscută ca EFSF, la circa 1.000 miliarde euro, pentru a convinge pieţele că mecanismul UE poate preveni intrarea Italiei şi Spaniei în criza datoriilor de stat.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
zona euro,
guverne,
consolidare,
economie,
plan
/actualitate/guvernele-din-zona-euro-vor-sa-stabileasca-de-urgenta-detaliile-planului-de-consolidare-a-facilitatii-europene-de-stabilitate-financiara-8947316
8947316
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.