Grupul Ascendis învesteşte 100.000 de euro în start-upul de tehnologie PROCESIO, platformă care permite angajaţilor să îşi automatizeze singuri procesele pe care le gestionează

Autor: Cristina Bellu Postat la 20 ianuarie 2023 51 afişări

Grupul Ascendis învesteşte 100.000 de euro în start-upul de tehnologie PROCESIO, platformă care permite angajaţilor să îşi automatizeze singuri procesele pe care le gestionează

Grupul Ascendis, principalul jucător din piaţa de training şi consultanţă în domeniul dezvoltării profesionale din România, investeşte 100.000 de euro în compania locală de software Ringhel care a creat tehnologia PROCESIO, o platformă prin care angajaţii fără cunoştinţe tehnice avansate pot să îşi construiască propriile produse software pentru procesele pe care le gestionează.

”PROCESIO este o companie românească de software care ţinteşte să devină un nou unicorn prin automatizarea unor procese repetitive din companii, iar investiţia Ascendis în acest start-up face parte din planul nostru de a creşte şi prin investiţii, nu doar prin oferirea de servicii de training şi consultanţă”, explică Marius Opriş, managing partner al grupului Ascendis.

PROCESIO, platformă no/low-code şi full code, dezvoltată începand cu anul 2020 de compania Ringhel, recunoscută pe piaţa locală pentru soluţiile software din industria de energie, include o tehnologie care a fost creată pentru companii care au nevoie să construiască automatizări şi integrări personalizate sau să proceseze date, rapid şi cu costuri reduse, indiferent de industrie sau departament.

”Investiţia Ascendis în PROCESIO este una dintre cele mai mari finanţări atrase de la un singur investitor până acum în platformă, iar suma va fi folosită pentru a dezvolta, în continuare, tehnologia noastră, care a dovedit că poate să reducă costurile cu până la 45 de ori faţă de standardul industriei şi care poate creşte viteza implementării unui proces de până la 10 ori”, spune Mihai Dârzan, fondatorul PROCESIO.

În 2021 şi 2022, compania a reuşit să atragă finanţări totale în valoare de 1,1 milioane de euro de la un număr de 182 de investitori, prin intermediul platformei de investiţii Seedblink.

PROCESIO este al doilea start-up din tehnologie în care Ascendis a investit în ultimii ani.

În 2021, Ascendis a intrat în acţionariatul .lumen, un start-up românesc fondat de Cornel Amariei, care produce sisteme de asistenţă pentru nevăzători.

În 2022, PROCESIO a încheiat cu venituri în valoare de 300.000 euro şi un portofoliu de peste 1.000 de utilizatori înregistraţi în platformă.

Pentru 2023, PROCESIO îşi propune o dublare a cifrei de afaceri şi a numărului de clienţi, dar şi continuarea extinderii pe pieţe internaţionale, cu un grad de digitalizare mai ridicat. În prezent, soluţia PROCESIO este utilizată de companii din Austria, Danemarca, Germania şi Elveţia.

Grupul Ascendis, fondat în 1997, a avut venituri de peste 10 milioane de euro în 2022, în creştere cu 35% faţă de anul 2021. Grupul este format din companiile Ascendis Consulting (training, team building şi evenimente corporate, consultanţă, servicii de evaluare, coaching, studii de piaţă), Code of Talent (programe de microlearning în parteneriat cu compania Co-Factor), Ascendis Moldova, Ascendis Ucraina şi Ascendis Serbia.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Ascendis,
PROCESIO,
investitie,
platforma,
tehnologie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.