Grupul Alexandrion, cel mai mare jucător de pe piaţa băuturilor spirtoase din România, a avut venituri consolidate de 830 mil. lei în 2025: „Am avut o creştere de două cifre atât pe pieţele interne, cât şi pe cele externe”

Autor: Florentina Niţu Postat la 04 martie 2026 8 afişări

Grupul Alexandrion, cel mai mare jucător de pe piaţa băuturilor spirtoase din România, a avut venituri consolidate de 830 mil. lei în 2025: „Am avut o creştere de două cifre atât pe pieţele interne, cât şi pe cele externe”

Alexandrion Group, liderul pieţei din România în producţia şi distributia de băuturi spirtoase şi vinuri, a avut venituri consolidate de 830 milioane de lei pe toate liniile de business în 2025, o creştere de două cifre faţă de anul precedent, iar în acest an speră la menţinerea creşterii prin extinderea geografică accelerată şi consolidarea poziţiei pe piaţa din România.

„Alexandrion Group a fost construit pornind de la convingerea că băuturile spirtoase de origine românească pot deveni branduri competitive la nivel global. Astăzi, continuăm această viziune prin premiumizarea portofoliului, dezvoltarea unor parteneriate comerciale solide la nivel naţional şi internaţional şi printr-o execuţie riguroasă în fiecare piaţă. Această abordare generează o cerere susţinută şi o creştere de două cifre atât pe pieţele interne, cât şi pe cele externe, aşa cum reflectă rezultatele”, a punctat Antonio Salameh.

În perioada 2023-2025, Alexandrion Trading şi Alexandrion Saber Distilleries 1789, cele mai mari companii din Alexandrion Group, au înregistrat o evoluţie financiară de 28,5% a veniturilor, de la 550 de milioane de lei la 706 milioane de lei. EBITDA a crescut 17,4%, cu marje de 16-18%. Volumele de vânzări au crescut cu 15,4%, atingând 13,8 milioane litri în 2025, iar exportul a crescut cu 22,4%.

Toate brandurile au înregistrat creşteri de două cifre atât în valoare, cât şi în volum. În România, Brâncoveanu Vinars, Alexandrion, Kreskova şi Cava D’Oro au fost brandurile cu cele mai bune performanţe în 2025, în timp ce pe pieţele de export creşterea a fost condusă de Alexandrion, Alexander şi Kingsbury. Cea mai mare piaţă de export este Italia.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
crestere,
piata,
romania,
cifre,
bauturi
COVER STORY. Ce contează la job în 2026? Dincolo de KPI: 25 de idei care schimbă piaţa muncii în 2026

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.