Grevă la Ryanair vineri, 190 de zboruri anulate

Postat la 25 septembrie 2018 244 afişări

Compania aeriană Ryanair a anulat 190 de zboruri, ce reprezintă 8% din cele 2.400 de zboruri programate vineri, 28 septembrie, din cauza unei greve a însoţitorilor de zbor din Spania, Belgia, Olanda, Portugalia, Italia şi Germania, anunţă un comunicat al companiei.

Grevă la Ryanair vineri, 190 de zboruri anulate
Grevă la Ryanair vineri, 190 de zboruri anulate

Toţi pasagerii afectaţi au fost înştiinţaţi prin e-mail şi SMS. Numărul călătorilor afectaţi este de circa 30.000 dintr-un total de 450.000. Compania precizează că grevele au loc în urma unor neînţelegri cu unele sindicate.

Compania a încheiat înţelegri cu sindicate ale piloţilor şi ale însoţitorilor de bord din Irlanda, Marea Britanie, Italia şi Germania şi a invitat sindicate din Belgia Olanda, Spania, Portugalia şi Germania să accepte înţelegri similare. Ryanair de declară dezmăgită de sindicate conduse de piloţi Eurowings în Germania, de piloţi KLM în Olanda sau Piloţi Air LIngus în Irlanda, care s-au implicat în negocieri şi au promovat soluţia grevei, pentru a afecta activitatea operatorului low-cost.

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Am mai scris despre:
greva,
zboruri anulate,
olanda
ZF.ro
Ce se întâmplă cu magazinele Profi în România. Reţeaua face anunţul care dă toate calculele peste cap Ce se întâmplă cu magazinele Profi în România. Reţeaua face anunţul care dă toate calculele peste cap
Cine vrea să devină milionar? Fraţii Pavăl, proprietarii Dedeman, dau drumul la jocuri. Toate pariurile sunt pe masă şi oricine are o şansă să se îmbogăţească
ProMotor.ro
VIDEO -  ACCIDENT RAR în Bucureşti. Şoferul unui FERRARI a deschis uşa fără să se asigure şi A RĂMAS FĂRĂ EA! VIDEO - ACCIDENT RAR în Bucureşti. Şoferul unui FERRARI a deschis uşa fără să se asigure şi A RĂMAS FĂRĂ EA!
VIDEO - În mai ştiţi pe ŞMECHERUL CU TOUAREG care A LOVIT O DACIA? Ce s-a întâmplat chiar ieri e REVOLTĂTOR!
VIDEO - SITUAŢIE INCREDIBILĂ ÎN TÂRGOVIŞTE. Unui şofer i se refuză accesul în oraş pentru că nu ştie "PAROLA"
Descopera.ro
O DESCOPERIRE incredibilă elucidează unul dintre cele mai mari MISTERE ale fascinantei planete Marte. De zeci de ani, cercetătorii sunt intrigaţi de acest fenomen O DESCOPERIRE incredibilă elucidează unul dintre cele mai mari MISTERE ale fascinantei planete Marte. De zeci de ani, cercetătorii sunt intrigaţi de acest fenomen
ENIGMA anului 536 a fost rezolvată. Cum a schimbat cursul istoriei - VIDEO
5 selfie-uri realizate cu câteva clipe înainte de MOARTE (Galerie FOTO)
Go4it.ro
Telefonul momentului în teste! Cât de performant e HUAWEI P30 Pro. Are cea mai bună cameră de pe piaţă? Telefonul momentului în teste! Cât de performant e HUAWEI P30 Pro. Are cea mai bună cameră de pe piaţă?
Telefoanele HUAWEI nu vor mai folosi ANDROID. Donald Trump a dat lovitura FATALĂ companiei
A fost LANSAT telefonul cu cea mai performantă cameră frontală! Costă la jumătate faţă de un IPHONE sau HUAWEI, iar fotografiile sunt IMPRESIONANTE
Csid.ro
Dr. Mihaela Bilic: cum slăbeşti simplu şi ieftin 30 de kilograme VIDEO MARIUS TUCĂ SHOW Dr. Mihaela Bilic: cum slăbeşti simplu şi ieftin 30 de kilograme VIDEO MARIUS TUCĂ SHOW
Horoscopul lunii mai 2019: se anunţă câştiguri financiare mari şi proiecte noi
Oboseala la volan - ce se întâmplă în organism când conduci obosit

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.