Grecia extinde interdicţia de călătorie şi restricţiile pentru mai multe ţări, între care şi România

Autor: Gabriel Negreanu Postat la 13 august 2020 182 afişări

Grecia extinde interdicţia de călătorie şi restricţiile pentru mai multe ţări, între care şi România

Autorităţile elene au extins interdicţia de călătorie şi restricţiile pentru mai multe ţări. Măsura îşi propune să protejeze călătorii şi rezidenţii din Grecia de o creştere a noilor cazuri de coronavirus.

Zborurile dintre Grecia şi Turcia rămân suspendate până la 31 august. Zborurile dintre Grecia şi Albania şi Macedonia de Nord vor continua să funcţioneze doar pe Aeroportul Internaţional Atena „Eleftherios Venizelos”, până la 31 august, relatează Greek Times.

Toţi pasagerii care călătoresc în Grecia din Bulgaria, Malta, România şi Emiratele Arabe Unite vor continua să fie obligaţi până la 31 august să furnizeze un rezultat negativ al testului COVID-19 la sosirea în Grecia; testul nu poate fi mai vechi de 72 de ore înainte de sosirea lor în Grecia.

Un rezultat negativ al testului va fi necesar şi pentru pasagerii din Albania, Belgia, Republica Cehă, Olanda, Macedonia de Nord, Spania şi Suedia.

În plus, Autoritatea elenă de aviaţie civilă a prelungit până la 31 august interdicţia de intrare a cetăţenilor non-UE, cu excepţia pasagerilor din următoarele ţări, care vor putea călători în Grecia: Australia, Canada, Georgia, Japonia, Noua Zeelandă , Rwanda, Coreea de Sud, Thailanda, Tunisia, Uruguay şi Emiratele Arabe Unite.

Toţi pasagerii care sosesc în Grecia trebuie să completeze un formular de localizare a pasagerilor (PLF) cu cel puţin o zi înainte de sosire, furnizând informaţii care vor include aeroportul de plecare şi adresa prevăzută pentru sejurul lor în Grecia.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.