GRAFICUL SĂPTĂMÂNII. Cum arată evoluţia reală a inflaţiei

Postat la 17 august 2014 125 afişări

Preţurile de consum au scăzut în iulie cu 0,1% comparativ cu luna iunie, conform INS. În luna iulie, faţă de luna anterioară, preţurile mărfurilor alimentare au scăzut 0,3%, tarifele serviciilor au crescut cu 0,4%, în timp ce preţurile mărfurilor nealimentare au rămas relativ stabile.

GRAFICUL SĂPTĂMÂNII. Cum arată evoluţia reală a inflaţiei

Creşterea medie a preţurilor pe total, în ultimele 12 luni (august 2013 - iulie 2014) faţă de precedentele 12 luni (august 2012 - iulie 2013), determinată pe baza IPC este 1,5%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 1,4%.

Inflaţia anuală a crescut modest, de la 0,7% în iunie la 1% în iulie, dar aceasta s-a datorat efectului de bază statistic şi nu unor presiuni inflaţioniste reale din economie, arată Eugen Şinca, economist senior al BCR. "Presiunile inflaţioniste din economie rămân reduse, cu o rată globală a inflaţiei aflată sub ţinta BNR de la începutul anului până acum şi cu inflaţia ajustată CORE2 aflată în teritoriu negativ din octombrie 2013 până acum", precizează Şinca. Inflaţia CORE2 nu ia în calcul dinamica preţurilor volatile (legume-fructe, combustili, tutun) şi nici pe cea a preţurilor administrate.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/graficul-saptamanii-cum-arata-evolutia-reala-a-inflatiei-13103662
13103662
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.