Gitenstein: Soluţia pentru România este dezvoltarea pieţei de capital, nu creşterea impozitelor

Postat la 27 septembrie 2013 58 afişări

România trebuie să facă eforturi în direcţia dezvoltării pieţei de capital, aceasta fiind soluţia redresării, iar nu creşterea impozitelor, a declarat, vineri, fostul ambasador SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, prezent la cea de-a doua ediţie a Bucharest Forum.

Gitenstein: Soluţia pentru România este dezvoltarea pieţei de capital, nu creşterea impozitelor

 La începutul intervenţiei sale, fostul diplomat şi-a amintit de cei "peste trei ani minunaţi" petrecuţi în România şi a mărturisit că este în continuare optimist în legătură cu viitorul acestei ţări, deşi simte aceeaşi frustrare, de pe vremea când era la Bucureşti în calitate oficială.

"Când am venit aici, în august 2009, România tocmai avusese cea mai mare creştere economică din Europa, în jur de 7%, pentru ca apoi să înregistreze o recesiune la fel de mare. Această recesiunea a dus şi la dispariţia multor investiţii, astfel că situaţia a fost dramatică. (...) În pofida acestor lucruri, sunt în continuare optimist în ceea ce priveşte România, dar şi frustat, aşa cum m-am simţit şi în perioada în care am fost ambasador al SUA la Bucureşti. Uneori am avut senzaţia că România este cel mai mare duşman al ei, atunci când vine vorba de mentalitate şi de capacitatea de a atrage investitori străini. E o problemă despre care voi continua să vorbesc", a declarat Mark Gitenstein.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/gitenstein-solutia-pentru-romania-este-dezvoltarea-pietei-de-capital-nu-cresterea-impozitelor-11408421
11408421
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.