Într-o lume aridă de gheaţă şi zăpadă, un gheţar pare că „sângerează”. Un flux de apă de culoare roşu intens pătează peisajul alb din jurul său şi rămâne lichid chiar şi la temperaturi mult sub punctul de îngheţ. Fenomenul se produce de mai bine de un secol.

Este vorba despre Blood Falls („Cascadele Sângelui”) din Antarctica, iar ceea ce se ascunde în interiorul lor este şi mai neobişnuit decât pare la prima vedere, potrivit ScienceAlert.

Un studiu a oferit noi explicaţii despre modul în care apa ajunge la suprafaţă. Descoperirea reprezintă cea mai recentă piesă dintr-un puzzle pe care oamenii de ştiinţă încearcă să îl rezolve de peste 100 de ani.

Când geologul australian Griffith Taylor a descoperit locul în 1911, a crezut că nuanţa roşiatică este provocată de alge şi a numit zona Blood Falls. Ipoteza s-a dovedit însă greşită: nu era nici sânge, nici alge.

În realitate, fenomenul este provocat de apă sărată bogată în fier, prinsă sub extremitatea nordică a Gheţarului Taylor de cel puţin 1,5 milioane de ani. Apa a rămas izolată după ce un vechi buzunar de apă marină a fost separat de ocean în timpul avansării gheţarului.

Motivul „sângerării”, explicat

În timp, concentraţia de sare a crescut atât de mult încât lichidul este mai apropiat de o saramură decât de apă obişnuită şi nu mai îngheaţă la temperaturi normale.

Când această saramură ajunge la suprafaţă şi intră în contact cu oxigenul, fierul se oxidează, într-un proces asemănător ruginii, ceea ce îi conferă culoarea roşie.

Timp de decenii, cercetătorii nu au ştiut cum reuşeşte saramura să urce de la sute de metri adâncime până la suprafaţă.

În 2017, o echipă de cercetători de la Universitatea Alaska Fairbanks a cartografiat traseul lichidului folosind radar. Aceştia au identificat un drum de aproximativ 300 de metri printr-o reţea ascunsă de canale aflate sub presiune în interiorul gheţarului.

Descoperirea a rezolvat şi o altă enigmă

Cum poate circula apă lichidă printr-un gheţar atât de rece?

Conţinutul ridicat de sare scade punctul de îngheţ al apei şi o menţine lichidă. În plus, în zonele unde îngheaţă, procesul eliberează căldură care încălzeşte gheaţa din jur şi ajută la menţinerea canalelor deschise.

Potrivit cercetătorilor, Gheţarul Taylor este cel mai rece gheţar cunoscut pe care există apă curgătoare permanentă.

Cea mai fascinantă parte a poveştii nu este însă chimia fenomenului, ci viaţa care există în interiorul său.

La sute de metri sub gheaţă, complet izolate de lumina Soarelui şi de oxigen timp de peste un milion de ani, trăiesc comunităţi întregi de bacterii. Aceste microorganisme îşi obţin energia din sulfaţi, deoarece alte surse nu sunt disponibile în acel mediu extrem.

Ele nu au fost niciodată expuse la lumina solară şi nu au utilizat oxigen pentru a supravieţui.

Microbiologul Jill Mikucki, de la Universitatea Tennessee, a avut nevoie de ani întregi pentru a obţine probe de apă utilizabile. Analizele au arătat existenţa unui ecosistem microbian activ şi prosper.

Blood Falls continuă să ofere noi informaţii

Un studiu recent a analizat modul în care au loc episoadele de eliberare a saramurii.

În septembrie 2018, cercetătorii au avut, aproape întâmplător, trei sisteme de monitorizare active în apropierea Gheţarului Taylor: o staţie GPS care urmărea suprafaţa gheţarului, o cameră care fotografia zilnic Blood Falls şi o serie de senzori de temperatură instalaţi în lacul din apropiere.

Deşi instrumentele nu erau destinate observării unui astfel de fenomen, ele au surprins exact momentul producerii unui episod de scurgere.

În următoarele săptămâni, suprafaţa gheţarului a coborât cu aproximativ 15 milimetri, iar viteza sa de deplasare a scăzut cu aproape 10%.

În acelaşi timp, senzorii au detectat o anomalie de temperatură în lac, iar imaginile au arătat apariţia zilnică a unor noi pete roşii la Blood Falls.

Cu alte cuvinte, cercetătorii au observat direct cum gheţarul se modifică pe măsură ce saramura iese la suprafaţă.