Georgiana Camelia Georgescu, decan, Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori: Industria asigurărilor are nevoie de 35.000 de specialişti în actuarial în următorii cinci ani. Se produce destul de mult în zona asta dar cererea e mult mai mare
Cererea pentru specialişti în actuarial este în continuă creştere la nivel european, iar România are un rol esenţial în pregătirea noii generaţii. Programul de masterat în tehnici actuariale, susţinut de industria asigurărilor, rămâne un pilon important în această direcţie, a spus Georgiana Camelia Georgescu, decan al Facultăţii de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori.
„Industria asigurărilor ne-a sprijinit şi ne sprijină pentru a dezvolta un program de actuarial. Mulţumim Asociaţiei Române de Actuariat, care, în colaborare cu Facultatea de Finanţe, menţine pe piaţa de studii universitare de masterat acest program de tehnici actuariale. La nivelul industriei, vedem că există o aşteptare ca în următorii cinci ani să fie 35.000 de noi poziţii în zona de actuarial, care vor trebui acoperite cumva, la nivel european. Este estimarea grupului consultativ european. Se produce destul de mult în zona asta, dar cererea e mult mai mare. Europa de Est, unde acţionăm noi în principal, are un deficit”, a spus Georgiana Camelia Georgescu în cadrul conferinţei ZF Insurance – ZF Bankers Summit 2025. Ziua 3.
Alte declaraţii
Studenţii noştri găsesc loc de muncă în industrie pentru că observăm în ultima vreme o tendinţă foarte drăguţă din perspectiva presiunilor pe care le resimt angajatorii din zona asigurărilor, în sensul în care vedem că încep să preia studenţi din ce în ce mai mult prin programe de internship.
Se bazează foarte mult companiile pe zona de training intern, însă trainingul intern nu poate să livreze aceleaşi condiţii în absenţa unei educaţii universitare de calitate. Iar noi la Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori, considerăm că suntem un partener de nădejde pentru industria asigurărilor. Prin programele de licenţă şi masterat pregătim absolvenţi cu cunoştinţe solide în zona de asigurări, de management de portofoliu, în zona de management al riscului.
Această colaborare a industriei cu facultatea noastră nu doar că pregăteşte forţa de lucru imediată pe care companiile o pot prelua pentru a o şlefui intern prin propriile metodologii şi training-uri, pentru că s-a vorbit despre asta, ci această colaborare merge şi în zona de educaţii financiare. Adică are impact şi în zona de a trezi interesul studenţilor şi viitorilor absolvenţi cu privire la industria de asigurare.
Modul în care studenţii reuşesc să cunoască mai bine industriile pe care le avem în denumirea facultăţii ţine mult de relaţia şi implicarea pe care actorii principali din fiecare industrie o au în zona universitară. Există spaţiu de deschidere. Suntem deschişi la colaborare, pentru că împreună putem să construim mai mult pentru economie.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













