GECAD NET a încheiat 2015 cu o cifră de afaceri de 4.2 milioane de euro şi mizează pe cel puţin 5 milioane de euro în 2016

Postat la 27 ianuarie 2016 89 afişări

GECAD NET a încheiat 2015 cu o cifră de afaceri de 4.2 milioane de euro şi mizează pe cel puţin 5 milioane de euro în 2016

Compania GECAD NET a încheiat anul 2015 cu o cifră de afaceri de 4,2 milioane euro, în creştere cu 15% faţă de 2014.

“Anul trecut principalul nostru obiectiv a fost să creştem cât se poate de mult business-ul de cloud ceea ce am şi reuşit, investind totodată în resursele umane existente în companie pentru dezvoltarea competenţelor, atât pe tehnologii Microsoft, cât şi de securitate. Investiţiile s-au cifrat la peste 200.000 de euro dar beneficiile se vor vedea în următorii ani”, declară Cristian Herghelegiu, CEO la GECAD NET.

În 2016, compania se aşteaptă la depăşirea pragului de 5 milioane de euro, mizând pe o creştere a veniturilor cu 25% faţă de anul anterior.

“Ne vom focaliza în acest an pe atragerea a cât mai multe proiecte cloud, servicii complexe pentru Enterprise, soluţii de comunicare şi de tip Business Intelligence. Concomitent vom continua să venim către clienţii noştri cu cele mai bune pachete de securitate IT şi soluţii de proiectare”, declară Cristian Herghelegiu, CEO la GECAD NET.

Privind retrospectiv, cele mai dinamice linii de business în 2015 au fost: soluţiile bazate pe platforme cloud (Office 365, Microsoft Azure şi nu în ultimul rând Adobe Creative Cloud), unde numărul total de proiecte a crescut în doar un an cu peste 100%, soluţiile de securitate IT şi cele pentru proiectare asistată. “Am constatat că în 2015, clienţii Autodesk au optat încă într-o proporţie destul de mare pentru licenţierea prin subscripţie (licenţa tip abonament), care le oferăîn primul rândcosturi mai reduseşi totodată, mai multă flexibilitate în alocarea de resurse financiare pentru achiziţia de software. Ne aşteptăm ca în 2016, odată cu conştientizarea beneficiilor pe care le oferă noul tip de licenţiere, numărul utilizatorilor de soluţii de proiectare bazată pe platformele Autodesk să crească cu 30%”, declară Cristina Anton, Autodesk Business Manager la GECAD NET.

În 2015, a crescut şi cererea de soluţii de securitate cu peste 20%.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/gecad-net-a-incheiat-2015-cu-o-cifra-de-afaceri-de-4-2-milioane-de-euro-si-mizeaza-pe-cel-putin-5-milioane-de-euro-in-2016-14998772
14998772
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.