Gazprom a ajuns la 5 benzinării. Mai vrea încă 45

Autor: Roxana Petrescu Postat la 24 aprilie 2013 94 afişări

Grupul petrolier sârbesc NIS, controlat de gigantul rusesc Gazprom, a ajuns pe piaţa locală la un număr de cinci benzinării, prima unitate fiind inaugurată la finele anului trecut în localitatea Veştem, din apropierea Sibiului.

Gazprom a ajuns la 5 benzinării. Mai vrea încă 45

Grupul petrolier sârbesc NIS, controlat de gigantul rusesc Gazprom, a ajuns pe piaţa locală la un număr de cinci benzinării, prima unitate fiind inaugurată la finele anului trecut în localitatea Veştem, din apropierea Sibiului.

Toate staţiile de alimentare poartă sigla Gazprom, iar până la finalul anului obiectivul este acela de a ajunge la o reţea formată din 50 de unităţi, potrivit celor mai recente declaraţii oficiale din partea grupului.

Potrivit informaţiilor din piaţă, confirmate însă de conducerea NIS, cele cinci staţii deschi­se sunt amplasate în Oradea, Arad, Sibiu, Miercurea Sibiului şi Veştem. De obicei, investiţia într-o benzinărie se ridică la circa un milion de euro, dar suma poate varia în funcţie de dimensiunea staţiei.

„Toate sunt sub brand Gazprom“, a decla­rat Adrian-Bălan Doltu, business development director în cadrul NIS Petrol, firma prin care sârbii de la NIS activează pe piaţa locală, fără a da însă alte detalii privind mişcările pe care compania ar urma să le facă în perioada următoare. 

Extinderea pe partea de benzinării vine în contextul în care Gazprom a mai făcut la începutul acestui an un pas pentru a-şi întări poziţia locală. Astfel, Gazpromneft Marine Bunker, companie care se ocupă cu activităţile de bunkeraj (alimentarea cu combustibil a navelor) ale grupului Gazprom, a finalizat ope­raţiunea de preluare a Marine Bunker Balkan, firmă care făcea parte din Unicom Holding, structură controlată de Constantin Iavorski, fost ministru al energiei din Republica Moldova.

Gazprom are peste 500.000 de acţionari, cel mai important, cu peste 50%, fiind statul rus. Afacerile din 2011 au fost de peste 158 de mld. dolari. Grupul nu a anunţat rezultatele pentru 2012.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Gazprom,
benzinării,
NIS
/actualitate/gazprom-a-ajuns-la-5-benzinarii-mai-vrea-inca-45-10790909
10790909
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.