Fostul manager al Spitalului Malaxa, Florin Secureanu, arestat preventiv

Autor: Andreea Traicu Postat la 10 decembrie 2016 57 afişări

Fostul manager al Spitalului Malaxa, Florin Secureanu, a fost arestat preventiv, acesta fiind acuzat că în perioada 2009-2016 "a pus în aplicare o schemă prin care sustrăgea repetat (aproape zilnic) sume de bani din casieria spitalului", prejudiciul fiind de aproape două milioane lei.

Fostul manager al Spitalului Malaxa a mers vineri la DNA, unde a fost informat că este urmărit penal. După mai multe ore de audieri procurorii au dispus reţinerea sa pentru 24 de ore.

"Din probele administrate a rezultat că s-au emis facturi pentru un număr de 1075 zile, ceea ce înseamnă că suspectul şi-a însuşit, în 1075 de zile, sume de bani din patrimoniul spitalului. Suma totală delapidată este evaluată la 1.944.594 lei, ceea ce reprezintă şi prejudiciu cauzat spitalului clinic Nicolae Malaxa. Pentru a justifica în documentele financiar-contabile ale instituţiei publice sumele de bani astfel delapidate, suspectul Secureanu Adrian Florin a cerut personalului din cadrul serviciilor din subordinea sa (serviciul financiar – contabil, serviciul achiziţii, serviciul administrativ), să întocmească în fals documente justificative (facturi şi chitanţe). În acest scop, directorul spitalului s-a folosit de două societăţi comerciale cu un comportament fiscal neadecvat, care figurau fictiv ca furnizori de consumabile IT şi prestatori de servicii de reparaţii şi mentenanţă calculatoare ai spitalului. În realitate, aceste două societăţi nu au avut niciodată contracte cu spitalul clinic Nicolae Malaxa şi în consecinţă nu au prestat niciun serviciu şi nu au livrat niciun fel bunuri instituţiei publice", anunţă DNA.

În perioada 20 mai 2011 – noiembrie 2016, Florin Secureanu ar fi cerut în mod repetat unei firme care avea atribuite contracte de achiziţie directă cu spitalul să îi plătească o serie de deplasări pe care el şi apropiaţi ai săi le făceau în străinătate şi în ţară, societatea plătind 470 de deplasări ale acestuia şi ale apropiaţilor săi, în valoare de 801.138 lei.

"Serviciile turistice de care a beneficiat managerul spitalului şi apropiaţii săi, plătite de societatea care avea contracte cu spitalul, au constat în achiziţionarea de bilete avion, cazare, închirieri auto, mic dejun, etc. Destinaţiile au fost variate, atât în Europa, America, Asia, cât şi în România", precizează procurorii.

Florin Secureanu a deţinut funcţia de manager al spitalului clinic Nicolae Malaxa din Bucureşti în perioada 2007- noiembrie 2016, fiind numit în funcţie de către Primăria Municipiului Bucureşti, autoritate publică în subordinea căreia se află spitalul.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ARESTARE,
MALAXA,

Citeşte pe comedymall.ro

6 luni în care solidaritatea a fost cuvântul cheie şi în business 6 luni în care solidaritatea a fost cuvântul cheie şi în business

Trecuseră ani buni de când vorbisem cu un cunoscut om de afaceri. Şi totuşi, în seara de 12 martie, în care ne pregăteam „să ne facem bagajele” din redacţie şi să lucrăm de acasă – pe termen nedefinit – m-a sunat personal.

vezi continuarea
ZF.ro
Cum au reuşit doi antreprenori să readucă la viaţă apa de colonie şi să o transforme într-un produs de lux cu prezenţă în toată lumea Cum au reuşit doi antreprenori să readucă la viaţă apa de colonie şi să o transforme într-un produs de lux cu prezenţă în toată lumea
Cum încearcă grupul Carrefour să îi convingă pe consumatorii locali să bea vinuri româneşti? Prin programul Deschidem Vinul Românesc retailerul aduce în magazine etichete exclusive şi vinuri premium
Mediafax
CCR a respins sesizarea preşedintelui Iohannis: Parlamentul stabileşte data alegerilor parlamentare CCR a respins sesizarea preşedintelui Iohannis: Parlamentul stabileşte data alegerilor parlamentare
Acuzaţii de fraudă şi la Sectorul 5. Doi candidaţi cer reorganizarea votului în sectorul unde câştigător este dat Cristian Piedone
MonitorulApararii
China celor „patru primăveri” şi a intereselor strategice în Iran China celor „patru primăveri” şi a intereselor strategice în Iran
Construcţia a şase corvete Gowind suspendată de Malaezia. Motive să ne îngrijorăm?
MonitorulPartidelor
Clotilde Armand cere intervenţia Parchetului General Clotilde Armand cere intervenţia Parchetului General
Demisie din partidul condus de Dacian Cioloş
MonitorulSiguranteiCetateanului
Cine este Laurenţiu Baranga, noul şef al Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor, numit în funcţie de premierul Orban Cine este Laurenţiu Baranga, noul şef al Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor, numit în funcţie de premierul Orban
COMENTARIU Valeriu Şuhan Interviu cu un strigoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.