Fiul unui fost primar din Arad l-a călcat intenţionat cu maşina pe un poliţist local care l-a amendat

Postat la 04 februarie 2018 338 afişări

Scandal şi mulţi nervi la Piaţa Mihai Viteazul din Arad acolo unde de la o parcare neregulamentară a automobilului s-a ajuns la mulţi nervi şi lovirea cu maşina a unui poliţist local. Şoferul nervos este Ciprian Moroşteş, fiul fostului primar al comunei Şimand, regretatul Constantin Moroşteş.

Fiul unui fost primar din Arad l-a călcat intenţionat cu maşina pe un poliţist local care l-a amendat

Victima este Radu Roşu, poliţist local, cel care iniţial îl amendase pe Ciprian Moroşteş pentru parcarea neregulamentară a automobilului. Supărat pentru faptul că a fost amendat, Ciprian Moroşteş a urcat la volan şi a accelerat maşina spre poliţistul local, lovindu-l în picior. Radu Roşu se află la Spitalul Clinic Judeţean Arad, dar nu ştim momentan cât de grav i-a fost afectat piciorul.

 
Cert este că incidentul nu a fost preluat pentru anchetare de cei de la Poliţia Rutieră, nefiind încadrat la accident rutier. Este mult mai grav. Cazul a fost preluat de cei de la Investigaţii Criminale, lui Ciprian Moroşteş fiindu-i întocmit dosar penal pentru ultraj.
 
În continuare, ancheta va fi condusă de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad,scrie specialarad.ro

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. Ambiţia lui Voicu Oprean, fondator şi CEO, AROBS: „Vreau să construiesc un business global în IT fără să ne pierdem identitatea şi gena antreprenorială”

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.