Finalista Miss Anglia devine prima din istorie care concurează fără machiaj

Autor: Laura Buciu Postat la 28 august 2022 86 afişări

Finalista Miss Anglia, Melisa Raouf, o studentă în vârstă de 20 de ani din sudul Londrei, a devenit prima regină a frumuseţii care a concurat fără să poarte machiaj. Asta nu s-a mai întâmplat în istoria de aproape un secol a concursului, potrivit CNN.

Finalista Miss Anglia devine prima din istorie care concurează fără machiaj

Melisa Raouf, o studentă în vârstă de 20 de ani din sudul Londrei, a avansat luni în semifinalele concursului după ce a optat pentru un look fără machiaj. Ea va concura în finala din octombrie pentru coroană.

„Înseamnă foarte mult pentru mine, deoarece simt că multe fete de diferite vârste se machiază pentru că se simt presate să facă acest lucru”, a declarat Raouf într-un interviu acordat ziarului britanic Independent.

„Dacă cineva este fericit în propria piele nu ar trebui să fim obligaţi să ne acoperim faţa cu machiaj. Defectele noastre ne fac să fim cine suntem şi asta este ceea ce face ca fiecare individ să fie unic”, a adăugat ea.

Raouf a spus că, deşi a început să se machieze de la o vârstă fragedă, a decis să renunţe la tradiţie pentru concurs.

„Nu am simţit niciodată că îndeplinesc standardele de frumuseţe. Am acceptat recent că sunt frumoasă în pielea mea şi de aceea am decis să concurez fără machiaj”, a explicat ea în interviu.

În luna mai, Raouf a postat pe Instagram un selfie din runda „fără machiaj” a concursului, scriind că „îmbrăţişează petele şi imperfecţiunile”.

CNN a contactat-o pe Raouf pentru comentarii suplimentare.

Angie Beasley, directorul Miss Anglia, a declarat vineri pentru CNN: „Am introdus runda Bare Face Top Model în 2019, deoarece majoritatea concurentelor trimiteau imagini foarte editate, purtând mult machiaj, iar noi am vrut să vedem persoana reală din spatele machiajului”.

Potrivit organizatorilor, Raouf plănuieşte să meargă din nou cu faţa nemachiată la finala naţională din octombrie.

„Îi urăm mult noroc la concursul Miss Anglia. Este un lucru foarte curajos, când toţi ceilalţi poartă machiaj, iar ea transmite un mesaj important pentru femeile tinere”, a adăugat Beasley.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
miss,
machiaj,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.