Finalista ediţiei trecute, calificată miraculos în semifinale. Marea favorită a Cupei Mondiale, eliminată la penalty-uri

Autor: Rafael Hekman Postat la 09 decembrie 2022 1451 afişări

Naţionala Croaţiei a rezistat vineri în faţa Braziliei, principala favorită a Cupei Mondiale din Qatar, obţinând calificarea în semifinală. Croaţii s-au impus după lovituri de departajare şi după ce fuseseră conduşi cu 1-0, la pauza dintre reprizele de prelungiri. Livakovic a fost eroul Croaţiei.

Finalista ediţiei trecute, calificată miraculos în semifinale. Marea favorită a Cupei Mondiale, eliminată la penalty-uri

Primul sfert de finală al Mondialului din Qatar a avut o primă repriză caracterizată de un joc destul de precaut, de ambele părţi. Nicio ocazie cu adevărat importantă nu a fost înregistrată la cele două porţi.

Totuşi sudamericanii au avut 3 baloane trimise pe cadrul porţii, fără probleme pentru Livakovic.

Perisic şi Vinicius Junior au fost cel mai aproape de un eventual gol însă croatul a şutat în plasa laterală, în timp ce brazilianul a fost blocat de un fundaş.

Neymar ar fi putut şi el marca, dar a executat slab o lovitură liberă, în minutul 42.

În repriza secundă lucrurile s-au schimbat radical. Livakovic a devenit ţinta predilectă a brazilienilor, croatul punând semnul de sens interzis în poarta sa.

Rând pe rând Militao, apoi Neymar şi Paqueta, ambii de câte două ori, nu l-au putut învinge pe Dominik Livakovic, din situaţii clare de gol.

Croaţii au ştiut să se apere şi să ţină de minge, când au avut-o, ducând meciul spre inevitabile prelungiri.

Brazilia a forţat pe final, raportul şuturilor pe poartă fiind de 7-0 pentru Selecao, după 90 de minute.

În ultimul minut suplimentar de joc, din cele 4, Paqueta a mai trimis o dată în braţele lui Livakovic, înainte de fluierul care trimitea cele două echipe la reprizele de prelungire.

Defensiva croată a blocat foarte bine culoarele şi spaţiile dintre linii, respingând atacurie braziliene iniţiate de Pedro, Neymar sau Paqueta şi continuând să menţină cât mai mult posesia.

În minutul 103, Brozovic a tratat cu superficialitate o pasă la marginea careului, de la Petkovic, care putea şuta, dar a preferat să-l pună în situaţie pe coechipierul său. Şutul lui Brozovic a trecut mult peste.

Reduta croată a căzut în primul minut suplimentar de joc al primei reprize de prelungiri, Neymar deschizând scorul la capătul unei acţiuni colective, al cărei coordonator şi finalizator a fost. După o serie de 3 un-doi-uri, Neymar l-a driblat scurt şi pe Livakovic, şi a marcat pe scurt, de la 2-3 metri (1-0, min. 105+1).

A fost cel de al 77-lea gol al brazilianului la naţională, cu care a egalat performanţa lui Pele, la cea de-a 124 selecţie.

În minutul 114, Zlatko Dalic decide să îl schimbe pe cel care a irosit cea mai mare ocazie a croaţilor. Marcelo Brozovic iese de pe teren şi intra Mislav Orsic.

Peste doar 3 minute, Orsic urcă pe flancul stâng, paseză în centrul careului, de unde Petkovic şutează puternic, mingea uşor deviată învingându-l pe Alisson, la primul şut pe poartă al croaţilor (1-1, min. 117).

Casemiro l-a făcut din nou mare pe Livakovic, care l-a blocat decisiv dintr-o situaţie ce putea însemna calificarea pentru Brazilia, în ultimul minut de joc.

Loviturile de departajare le-au fost favorabile croaţilor, care cu un şut pe poartă, au reuşit să obţină calificarea în semifinală.

Vlasic şi Majer au înscris primele două execuţii, în timp ce execuţia lui Rodrygo a fost parată de Livakovic. Casemiro şi Pedro au executat impecabil pentru Brazilia, la fel ca şi Modric şi Orsic.

Ultimul executant al brazilienilor, Marquinhos, a nimerit bara porţii lui Livakovic, eroul croaţilor, ruinând şansele Braziliei de a câştiga trofeul suprem, după 20 de ani de la ultima reuşită.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cupa mondială,
brazilia,
croaţia

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.