Ce face UiPath, cel mai valoros start-up pornit din România, cu 568 mil. dolari: vrea să pună roboţi în locul oamenilor şi în alte departamente din firme. “UiPath conduce această revoluţie a forţei de muncă, aceea de a avea un robot pentru fiecare persoană.”

Postat la 01 mai 2019 183 afişări

Ce face UiPath, cel mai valoros start-up pornit din România, cu 568 mil. dolari: vrea să pună roboţi în locul oamenilor şi în alte departamente din firme. “UiPath conduce această revoluţie a forţei de muncă, aceea de a avea un robot pentru fiecare persoană.”

UiPath, un start-up fondat în România în 2015 de o echipă condusă de Daniel Dines - un fost angajat al Microsoft care s-a întors în Bucureşti pentru a-şi înfiinţa propria firmă - care construieşte roboţi software care înlocuiesc oamenii în realizarea activităţilor repetitive din companii, a primit o rundă de finanţare record, de 568 mil. dolari, care aduce evaluarea companiei la spectaculosul prag de 7 mld. dolari.

„UiPath deschide calea către era Automation First, cu o rundă de investiţii Seria D în valoare de 568 de milioane de dolari. La o evaluare de 7 miliarde de dolari, UiPath a devenit una din companiile de enterprise software cu cea mai mare creştere şi una din cele mai valoroase companii de AI software din lume“, a anunţat UiPath.

„Noua rundă de finanţare este condusă de fondul Coatue, căruia i s-au adăugat Dragoneer, Blackstone,  Sands Capital, precum şi fonduri aflate sub consilierea T. Rowe Price Associates, Inc. Accel, care a condus rundele din Seria A şi Seria B, precum şi CapitalG şi Sequoia, care au condus runda Seriei C, au participat de asemenea la runda prezentă, la fel ca şi alţi investitori din trecut, cum ar fi Madrona Ventures şi Seedcamp“, conform anunţului companiei. 

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
oameni,
roboti,
romania,
firme

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.