Cu trei saptamani inainte de debutul campaniei electorale, prin forta imprejurarilor, principala alianta a opozitiei trebuie sa se grabeasca in a-si desemna candidatul la Presedintia Romaniei. Ar fi trebuit sa fie Theodor Stolojan, dar, prin-tr-o trista ironie, cel care parea potrivit pentru aceasta postura a fost invins de fragilitatea conditiei umane. Deocamdata, "Stolo" trebuie sa stea pe margine si sa priveasca un joc in care a fost vedeta, dar care se va desfasura fara el. Candidatul la Presedintie este o conditie importanta pentru ca Alianta sa continue sa pastreze ceva asi in maneca.

Mai importanta este insa unitatea Aliantei. Nu este neaparat adevarat ca dupa plecarea lui Stolojan barca opozitiei va incepe sa ia apa pentru ca in echipaj unul trage "hais" si celalat "cea". Liderul liberal era un singuratic si aceasta atitudine pe de o parte linistea valurile, pe de alta parte incurca curentii.  Facerile si desfacerile de partide si aliante au tulburat sistematic existenta miscarii liberale dupa 1989. Se poate zice ca aceasta miscare are in miezul sau gena neastamparata a mobilitatii, iar ereditatea ii face pe liberali sa fie in-tr-o continua framantare. Mostenirea este valabila inclusiv pentru actualul Partid National Liberal. A fost insa, intotdeauna, un lider care a generat echilibru. Acum este randul lui Tariceanu, un vechi liberal, ambitios, aparent lipsit de carisma, dar nu lipsit de forta.