Europa se pregăteşte să se extindă într-un moment în care ea însăşi îşi caută direcţia. Este una dintre marile ironii ale istoriei recente: Uniunea Europeană este chemată să devină mai mare exact în perioada în care trebuie să devină mai competitivă.

Războiul din Ucraina a schimbat profund paradigma europeană. Extinderea nu mai este doar un proiect economic sau instituţional, ci a devenit şi un proiect de securitate, legat de influenţă, stabilitatea continentului şi capacitatea Europei de a răspunde într-o lume în care marile puteri îşi construiesc rapid propriile zone de interes.

Dar există o întrebare pe care Europa trebuie să o formuleze cu sinceritate: o Uniune mai mare va fi automat şi o Uniune mai puternică?

Răspunsul nu stă în numărul de membri, ci în capacitatea acestora de a crea valoare şi de a contribui la forţa economică şi strategică a proiectului european.

Europa nu are astăzi o problemă de dimensiune. Are o problemă de competitivitate. Are o industrie puternică, dar se confruntă cu costuri energetice ridicate. Are cercetare de calitate, dar încă produce prea puţine companii globale noi. Are oameni bine pregătiţi, dar şi administraţii care, în multe situaţii, se adaptează mai lent decât ritmul economiei mondiale.

În acest context, extinderea poate deveni una dintre cele mai importante decizii strategice ale următorului deceniu, dar numai dacă este gândită diferit faţă de trecut.

Europa nu mai poate privi aderarea ca pe un simplu proces în care o ţară adoptă reguli, închide negocierile şi abia apoi începe adevărata integrare. Lumea s-a schimbat, iar competiţia globală este prea rapidă pentru ca acest model să mai fie suficient.

Viitoarea extindere europeană ar trebui să introducă un criteriu suplimentar: competitivitatea economică. Nu în locul criteriilor politice şi instituţionale, ci alături de acestea.

O ţară care doreşte să intre în Uniunea Europeană ar trebui să vină nu doar cu reforme legislative şi angajamente instituţionale, ci şi cu un plan naţional de competitivitate, construit împreună cu instituţiile europene. Acesta ar trebui să răspundă unei întrebări simple: ce aduce această economie în Europa de mâine?

Nu este vorba despre a cere tuturor aceloraşi performanţe, ci despre existenţa unei direcţii clare: unde pot fi create locuri de muncă, ce industrii pot creşte, cum sunt pregătiţi oamenii pentru economia viitorului, cât de eficientă este administraţia şi cum sunt atrase investiţiile.

Aderarea trebuie să fie începutul unei contribuţii reale la proiectul european, nu doar finalul unei negocieri politice.

Republica Moldova este un caz care merită o atenţie specială. Pentru Moldova, apropierea de Europa nu înseamnă doar integrare economică, ci şi securitate, alegerea unui model de dezvoltare şi ieşirea din zona gri în care această ţară a fost menţinută prea mult timp.

Moldova are atuuri importante: oameni educaţi, o generaţie conectată la valorile europene, o diasporă care funcţionează deja ca o punte economică şi culturală şi o poziţie geografică strategică într-o regiune tot mai relevantă pentru Europa.

Dar Moldova trebuie privită realist. O economie mică nu devine competitivă doar prin apropierea de o piaţă mare. Este nevoie de productivitate, infrastructură modernă, energie sigură, administraţie eficientă şi capacitatea de a atrage investiţii private.

Europa poate sprijini acest proces, dar nu poate înlocui responsabilitatea internă şi necesitatea unor reforme asumate la nivel naţional.

În acelaşi timp, liderii europeni trebuie să înţeleagă o realitate fundamentală: extinderea nu se decide doar la Bruxelles. Ea se decide şi în casele cetăţenilor europeni. Aceştia vor întreba, în mod legitim: ce câştigăm din această extindere? Răspunsul nu poate fi doar moral sau geopolitic. El trebuie să fie şi economic. O Europă extinsă poate însemna noi pieţe pentru companiile europene, noi centre de producţie, resurse umane suplimentare, lanţuri de aprovizionare mai sigure şi o poziţie mai puternică în competiţia globală.

Extinderea nu trebuie prezentată ca o obligaţie, ci ca o investiţie în puterea europeană.

Prosperitatea vine din competitivitate. O Uniune Europeană mai mare poate reprezenta viitorul Europei, dar numai dacă fiecare nou membru aduce nu doar un steag în plus, ci şi capacitatea de a construi valoare, de a genera oportunităţi şi de a consolida forţa comună a continentului.

Europa nu trebuie doar să se extindă. Trebuie să se întărească.

Dan Luca este expert în afaceri europene şi comunicare strategică, desfăşurându-şi activitatea la Bruxelles încă din 1997. Este autorul cărţii Mapping the Influencers in EU Policies, publicată de Palgrave Macmillan în 2020.