Edward Snowden susţine că ar vrea să se întoarcă în Statele Unite

Autor: Iuliana Enache Postat la 29 mai 2014 42 afişări

Edward Snowden, care se află la originea dezvăluirilor privind amploarea sistemului american de supraveghere electronică, a declarat că ar vrea să se întoarcă în Statele Unite, într-un interviu difuzat miercuri seara de postul de televiziune NBC News.

"Dacă există un loc în lume în care aş vrea să merg este acasă", a declarat Edward Snowden, la aproape un an după ce a difuzat documente ce dezvăluiau amploarea interceptărilor ilegale americane peste tot în lume.

Fostul consultant al agenţiei de securitate naţională NSA a adăugat că "din prima zi" a acţionat "pentru a-şi servi ţara". "Oamenii sunt cei care trebuie să decidă dacă pot beneficia de o măsură de amnistie sau clemenţă", a afirmat Snowden în cursul primului său interviu acordat unei televiziuni americane de la scandalul izbucnit la începutul lui iunie.

"Sincer, nu am avut intenţia să ajung în Rusia", a adăugat Snowden în cadrul acestui interviu realizat clandestin săptămâna trecută la Moscova, unde a obţinut în august statutul de refugiat pentru un an.

"Aveam un zbor rezervat spre Cuba, în drum către America Latină, dar am fost împiedicat pentru că administraţia americană a decis să îmi revoce paşaportul şi m-a blocat în aeroportul din Moscova", a explicat el. "Astfel, atunci când oamenii mă întreabă de ce sunt în Rusia, îi rog să întrebe Departamentul de Stat", a adăugat el.

În cadrul interviului, Snowden a respins ideea propagată, potrivit lui, de Washington, cum că ar fi un simplu analist.

"Am fost format ca spion în sensul tradiţional a termenului. Am trăit şi am lucrat cu acoperire în străinătate, am făcut să pară că am un loc de muncă pe care nu îl aveam. Mi s-a dat un nume care nu era al meu", a declarat Edward Snowden.

Secretarul de Stat american John Kerry i-a cerut miercuri lui Edward Snowden să se întoarcă în Statele Unite, dacă este "bărbat" şi "patriot", afirmând că fostul consultant aflat la originea scandalului privind programul de supraveghere şi-a trădat ţara.

Edward Snowden este inculpat în ţara sa pentru spionaj şi furt de documente aparţinând statului.

Dezvăluirile sale, provenind din documente furate, au pus în dificultate administraţia americană şi au tensionat relaţiile cu ţările aliate furioase să descopere că Washingtonul înregistra chiar şi conversaţiile private ale unora dintre liderii lor.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
SUA,
SNOWDEN,
/actualitate/edward-snowden-sustine-ca-ar-vrea-sa-se-intoarca-in-statele-unite-12660793
12660793
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.