Potrivit unui articol publicat de Fortune, generaţia Z intră în viaţa adultă cu un raport profund diferit faţă de bani, muncă şi viitor, definit de un nou concept: disillusionomics – economia deziluziei. Termenul, formulat de economista Alice Lassman, descrie modul în care tinerii încearcă să se adapteze unui sistem economic pe care nu îl mai percep ca fiind funcţional pentru ei, după ce au crescut cu promisiuni de stabilitate care nu s-au materializat.

Spre deosebire de millennials, marcaţi de şocul direct al crizei financiare din 2008, membrii generaţiei Z au fost formaţi într-un context de „criză permanentă”: inflaţie, costuri ridicate ale locuirii, instabilitate politică şi o piaţă a muncii tot mai competitivă. Pe măsură ce cei mai vârstnici dintre ei se apropie de 30 de ani, comportamentele lor economice arată diferit de ale generaţiilor anterioare. Deşi au, paradoxal, cele mai mari ritmuri de creştere a veniturilor, Gen Z cheltuieşte mai puţin, amână deciziile mari şi este extrem de atentă la raportul valoare–preţ.

În acelaşi timp, generaţia Z este asociată cu ceea ce Fortune numeşte „doom spending”: cheltuieli mari pentru experienţe – concerte, festivaluri, călătorii – ca formă de compensare emoţională într-un viitor perceput ca nesigur.

Nivelul mediu al datoriilor personale este cel mai ridicat dintre toate generaţiile, însă nu dintr-un consum clasic, ci din utilizarea intensă a soluţiilor flexibile precum buy now, pay later, preferate în detrimentul creditelor tradiţionale.

Disillusionomics explică şi de ce reperele clasice ale succesului – locuinţa proprie, familia, pensia – par tot mai greu de atins pentru această generaţie. O treime dintre tinerii Gen Z cred că nu vor deţine niciodată o casă, iar mulţi iau în calcul să renunţe la ideea de a avea copii. În acest context, apare o neîncredere accentuată în instituţii – guverne, companii, media – şi o tendinţă de a „rescrie regulile jocului”.

Lassman leagă acest fenomen de o etapă avansată a „comercializării tuturor lucrurilor”: de la house hacking (închirierea şi subînchirierea locuinţei pentru venituri suplimentare) până la transformarea creării de conţinut online într-o sursă de venit. Pentru Gen Z, diversificarea surselor de bani nu este o strategie de creştere, ci una de supravieţuire într-o economie în care planificarea pe termen lung nu mai pare realistă.

În esenţă, concluzionează Fortune, disillusionomics nu este doar un comportament financiar, ci o stare de spirit colectivă. O generaţie care nu mai crede în promisiuni abstracte, care consumă diferit, munceşte diferit şi îşi construieşte propriile mecanisme de siguranţă într-o economie în care iluzia stabilităţii a fost, pentru ei, demontată înainte să apuce să funcţioneze.