După o creştere de 8% în 2025, Digi a depăşit din nou Vodafone la cifra de afaceri, cu 5,97 mld. lei faţă de 5,70 mld. lei
Digi Romania, jucătorul dominant de pe pieţele de servicii TV şi internet fix de pe piaţa locală, a depăşit din nou Vodafone Romania la cifra de afaceri în 2025, după ce operatorul controlat de miliardarul Zoltán Teszari a raportat afaceri de 5,97 miliarde de lei (1,18 mld. euro), faţă de 5,70 miliarde de lei (1,13 mld. euro) la subsidiara grupului britanic Vodafone, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.

Cele două companii şi-au schimbat de mai multe ori poziţiile în ultimii ani: Vodafone a avut afaceri mai mari în 2019 şi 2020, Digi a trecut în faţă în 2021 şi 2022, Vodafone a revenit pe primul loc în 2023 şi 2024, iar în 2025 Digi a preluat din nou conducerea, cu un avans de 262 de milioane de lei.
Afacerile Digi au urcat cu 8,2% în 2025, iar cele ale Vodafone cu 0,8%, aproape de stagnare.
Digi a raportat un profit net de 874 de milioane de lei (173,4 mil. euro) în 2025, în scădere cu 3,4% faţă de 2024. Vodafone a încheiat anul cu o pierdere netă de 222,6 milioane de lei (44,2 mil. euro), redusă faţă de cea de 254,1 milioane de lei din 2024, arată datele publice.
Ultimul an pe profit pentru Vodafone a fost 2019, cu un câştig net de 160,8 milioane de lei; din 2020, compania a raportat pierderi în fiecare an.
Digi a rămas pe profit pe tot parcursul perioadei.
Anul 2025 a adus şi o consolidare a pieţei: Vodafone şi Digi au preluat împreună activele Telekom România Mobile, reducând numărul operatorilor mari de la patru la trei. Vodafone a plătit 30 de milioane de euro pentru partea mai mare a activelor, iar Digi 40 de milioane de euro pentru restul, potrivit ZF.
Digi Romania, fostul RCS & RDS, este principala entitate operaţională din România a grupului Digi Communications, listat la Bursa de Valori Bucureşti. Vodafone Romania face parte din grupul britanic Vodafone şi a intrat pe piaţa serviciilor fixe în 2019, prin preluarea operaţiunilor locale ale UPC.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro