Drum din Cluj care arată ”ca după bombardament” - GALERIE FOTO

Autor: Vasile Magradean Postat la 10 decembrie 2017 17 afişări  

Peste 50 de oameni din satul Casele Miceşti, comuna Feleacu, judeţul Cluj au protestat, sâmbătă, faţă de nepăsarea autorităţilor care nu repară drumul comunal de 5 kilometri, ce a ajuns să arate ”ca după bombardament”, accesul fiind dificil chiar şi pentru maşinile de la Ambulanţă sau pompieri.

Drum din Cluj care arată ”ca după bombardament” - GALERIE FOTO

Protestatarii din satul Casele Miceşti, comuna Feleacu, situat la 8 kilometri de Cluj-Napoca, s-au adunat, sâmbătă, pe drumul comunal DC71, de acces spre localitatea lor, care face legătura cu drumul naţional DN1 E60 şi un drum judeţean.

”Am protestat faţă de nepăsarea autorităţilor în ceea ce priveşte condiţiile deplorabile în care se află drumul de acces către locuinţele din satul Casele Miceşti, care are 4,8 kilometri. Nu există asfalt, iar drumul este impracticabil, arată ca după bombardament, fiind plin de gropi. Accesul este foarte dificil pentru maşinile de intervenţie de la Ambulanţă, SMURD, pompieri sau poliţie, avem în sat persoane în vârstă. Mie mi-e frică când vine iarna şi ninge mai serios că rămânem izolaţi, nu mai poate ajunge nicio maşină la noi. Cerem reabilitarea, repararea drumului şi încercăm crearea unui parteneriat cu alte comune din zonă, dar şi cu Consiliul Judeţean Cluj. Nu cred că 5 kilometri de drum ar fi o problemă imposibil de rezolvat”, a declarat Toma Tothpal, unul dintre protestatari.

Potrivit acestuia, sunt localnici care îşi pun viaţa în pericol circulând pe acest drum, unul dintre ai ajungând de două ori cu maşina în şanţ.

”Şi soţia mea a derapat cu maşina în şanţ”, a mai spus protestatarul.

Mihai Sabău, un alt localnic, a declarat că din cauza drumului impracticabil, multe persoane ajung să îşi strice maşinile, care au nevoie de reparaţii dese.

”Sunt oameni care fac naveta la Cluj-Napoca, îşi duc copiii la şcoală, fără maşină nu pot circula. Or multe se strică din cauza drumului”, a sublioniat Sabău.

La protest a fost prezent şi primarul comunei Feleacu, Gabriel Costea, care a spus că nu ar fi bani pentru repararea drumului, dar i-a invitat pe localnicii din Casele Miceşti la şedinţa Consiliului Local Feleacu programată pentru 18 decembrie unde se vor dezbate problemele semnalate şi se vor căuta soluţii de rezolvare a acestora.

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Am mai scris despre:
PROTEST,
DRUM,

Citeşte pe MonitorulApararii.ro

„Un lider nu se formează. Ai stofă de lider sau nu" „Un lider nu se formează. Ai stofă de lider sau nu"

​Dacă ar putea da timpul înapoi, Mădălin Mihailovici ar alege să fie chirurg, însă de zece ani activează în cadrul companiei Veolia România, al cărei CEO a devenit anul trecut. în paralel, face parte din corpul profesoral al universitĂţii tehnice de construcţii bucureşti. dacă În mediul academic a intrat în urmă cu peste un sfert de secol, domeniul hidrotehnic i-a fost familiar încă din copilărie, prin prisma meseriei tatălui său. Este pasionat de maşini şi fotbal şi spune că iubeşte apa. Care este povestea sa şi cum a ajuns să ocupe poziţia de lider al unuia dintre principalii furnizori de apă, energie şi canalizare din piaţa locală?

vezi continuarea
ZF.ro
CRIZĂ pe piaţa imobiliară! Vânzările de apartamente şi preţurile sunt într-o prăbuşire TOTALĂ. Veştile ZDROBITOARE au venit, iar rezultatul întrece cele mai negre aşteptări CRIZĂ pe piaţa imobiliară! Vânzările de apartamente şi preţurile sunt într-o prăbuşire TOTALĂ. Veştile ZDROBITOARE au venit, iar rezultatul întrece cele mai negre aşteptări
(P) Cum mai stai cu matematica?
ONE.ro
Premieră în familia regală bitanică. Vărul Reginei Elisabeta s-a căsătorit cu un bărbat şi a fost condus la altar de fosta soţie Premieră în familia regală bitanică. Vărul Reginei Elisabeta s-a căsătorit cu un bărbat şi a fost condus la altar de fosta soţie
Moise Guran a făcut împrumut la bancă şi a jucat toţi banii la bursă: „În 7 ani, de la 50 de milioane de lei vechi...
Dezvăluire şocantă pentru Al Bano şi Romina Power! Ce s-a întâmplat cu fiica lor, dispărută în urmă cu 22 de ani
Descopera.ro
ADEVĂRATUL motiv  pentru care Observatorul unde se căuta VIAŢĂ EXTRATERESTRĂ a fost închis a ieşit la iveală. Ce făceau angajaţii în timpul programului este ŞOCANT: ''Pe camere se vede cum...'' ADEVĂRATUL motiv pentru care Observatorul unde se căuta VIAŢĂ EXTRATERESTRĂ a fost închis a ieşit la iveală. Ce făceau angajaţii în timpul programului este ŞOCANT: ''Pe camere se vede cum...''
Românca din BĂICOI care l-a îngenunchiat pe nepotul ŢARULUI Nicolae I. A luat-o de nevastă şi la scurt timp i-a venit SFÂRŞITUL
Şiretlicul morbid care i-a ajutat pe Aliaţi într-una dintre cele mai mari operaţiuni din Al Doilea Război Mondial
Go4it.ro
HUAWEI a mers la lansarea IPHONE XS şi a oferit cumpărătorilor suc FĂRĂ MERE HUAWEI a mers la lansarea IPHONE XS şi a oferit cumpărătorilor suc FĂRĂ MERE
IPHONE XS nici nu a ajuns în ROMÂNIA şi unii deja l-au STRICAT. Iată cât de bine rezistă noul telefon APPLE la abuzuri fizice
Află unde se găseşte cel mai IEFTIN model IPHONE XS în ROMÂNIA
Csid.ro
Ceaiul verde: cum îl alegem ca să fie eficient Ceaiul verde: cum îl alegem ca să fie eficient
Cătina, ginseng românesc: beneficii VIDEO
Dislipidemie: cauze şi tratament

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.