După cel puţin 15 ani de deficit de resursă umană pentru ca sistemul de învăţământ a fost, este şi va fi rupt de realităţile pieţei muncii – iar piaţa muncii este ruptă de realităţile economice ale momentului de acum 15 ani, de acum 10 ani, de acum 5 ani, de acum.

După 18 ani, de când Romania este membră a Uniunii Europene, în care angajatorii şi-au furat fără remuşcări angajaţii specializaţi si calificaţi în loc să se mobilizeze si sa lucreze împreună la formarea resursei umane Industry 4.0.

Acelaşi lucru îl face acum si Europa de Vest, fură angajaţii specializaţi si calificaţi din Europa de Est, ignorând în continuare faptul că bătrânul continent este invadat de muncitori şi mărfuri din Asia, că producţia industriala este la pământ, că industria se contractă şi pierde de locuri de muncă.

După 16 ani de la închiderea şcolilor profesionale, principala cauză a celebrului NEET - 1,5 milioane de tineri de 16-25 de ani care nu sunt într-o formă de angajare sau învăţământ, sunt fie plecaţi din ţară la muncă, fie muncesc aici la negru, fie lenevesc pe salariile părinţiilor şi pensiile bunicilor. 

După 10 ani de când in Romania s-a înfiinţat învăţământul dual preuniversitar şi 3 ani de când s-a înfiinţat cel universitar, ani in care angajatorii au avut o şansă să fie partenerii colegiilor si facultăţilor.

În loc să o facă şi-au furat fără remuşcări angajaţii specializaţi si calificaţi. Acum câteva zile, un executiv, un angajator, într-o conferinţa la Bruxelles, se plângea că nu mai există interes pentru farmacie, că UMF-urile ca nu mai atrag studenţi pentru farmacie. Păi daca tu i-ai furat de la alţi angajatori în loc să ajuţi UMF-urile să atragă noi studenţi pentru farmacie prin parteneriate - cine este de vină?

După anii electorali in care guvernările au aruncat in stânga si in dreapta cu scutiri, vouchere, cupoane, ajutoare, burse, carduri, facilitaţi si alte pomeni, încurajând, glorificând chiar nemunca.

După nu ştiu caţi ani in care salariile au crescut şi au crescut şi au crescut - s-a spus ca este vorba despre salariul minim european, despre convergenţă, despre crearea de joburi înalt calificate  – reducând atractivitatea României ca si ţintă pentru investiţii străine si ignorând faptul ca spirala salarială nu are nici o legătură cu productivitatea muncii.

După 4 ani de ”Quiet quitting”, ”Quiet cracking”, ”Revenge quitting” şi ”Live quitting”, fandoseli inventate de firmele de plasare de forţă de muncă, platformele de recrutare de resursă umană şi companiile de vânători de capete, care au făcut o căruţă de bani.

După toţi aceşti ani, din cauza ca angajaţii au fost minţiţi, erau desprinşi de realităţii pieţei muncii sau au avut aşteptări nerealiste, asistăm la o pierdere accelerata de locuri de muncă din cauza creşterii costurilor directe, a dezindustrializării generate de pierderea de competitivitate în faţa Asiei şi, desigur, a inteligenţei artificiale, care în loc să ajute la job ajută la pierderea jobului. Locurile de muncă se duc în Asia, degeaba mă înjură blogerii că repet asta.

Angajatorul redevine încet-încet rege, la putinele companii care angajează se fac cozi, iar cozile vor fi şi mai mari dacă se scurtează perioada la şomaj.

Acum vreo câteva zile îmi dădeam cu părerea spunând că salariul minim pe economie trebuie sa crească, dar nu pentru ca nu se poate trăi din el sau pentru ca politicienii mai vor sa mai dea o pomană, ci pentru că la valoarea ridicolă de acum el camuflajul perfect pentru criminalitatea fiscală.

Am greşit. La ce perspective de pierderi de locuri de munca există în toata Uniunea Europeană, mai ales în Europa de Est, mai ales în România, este posibil ca salariul minim să scadă - vor fi cozi la centrele de plasare de forţă de muncă.

Angajatorul redevine rege, dar este un rege trist.