Dragoş Anastasiu propune “resetarea mentalităţii” în administraţia publică cu sprijinul experţilor internaţionali

Autor: Cristina Bellu Postat la 09 iulie 2025 37 afişări

Dragoş Anastasiu propune “resetarea mentalităţii” în administraţia publică cu sprijinul experţilor internaţionali

Vicepremierul Dragoş Anastasiu propune o „revoluţie a mentalităţii” în întregul aparat bugetar, pornind de la nivelul decidenţilor politici şi extinzându-se către funcţionarii publici. Pentru a iniţia această transformare, el intenţionează să apeleze la experţi internaţionali, oferindu-l ca exemplu pe Ron Kaufman – consultantul american care a jucat un rol-cheie în schimbarea de mentalitate din administraţia din Singapore.

„În urmă cu cinci ani am iniţiat un think tank numit ReThink Romania, dedicat schimbării de mentalitate. În paralel, prin proiectul SuperTeach, m-am întâlnit în ultimii şapte ani cu aproximativ 35.000 de profesori din toată ţara şi am moderat peste 60 de conferinţe – toate având ca temă centrală schimbarea de mindset în educaţie. L-am adus în România pe Ron Kaufman, lider mondial în customer service şi un adevărat promotor al transformării mentale în domeniul serviciilor. Am discutat îndelung cu el, ştiind că el a realizat o astfel de reformă în Singapore încă de acum 35 de ani.”, a spus Dragoş Anastasiu, într-o apariţie la Gândul.

El cosideră că schimbarea de mindset porneşte de la fiecare individ în parte. În acelaşi timp, trebuie acţionat şi de sus în jos, prin role modelling – adică prin puterea exemplului, începând cu prim-ministrul, vicepremierii şi continuând pe toate palierele de conducere.

Vicepremierul a  mai subliniat că, alături de liderii politici, profesorii şi părinţii joacă un rol esenţial în transformarea societăţii.

„Adică nu promitem ceea ce nu putem face. Suntem serioşi, punctuali, eficientizăm procesele – iar toate acestea ţin de un anumit tip de mindset care trebuie să vină de sus în jos. Schimbarea de mentalitate de jos în sus este mai dificilă, dar esenţială. Aici intervine rolul presei, al întregii clase politice, nu doar al celor din Guvern, şi, mai ales, al profesorilor. Tocmai de aceea, de şapte ani merg prin toată ţara şi am ajuns la aproximativ 35.000 de profesori. Schimbarea mentalităţii în rândul lor duce, inevitabil, la schimbarea mentalităţii copiilor. Iar dacă se implică şi părinţii, chiar şi puţin, impactul este cu atât mai mare.”

 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.