Dragnea: Noi mâncăm otravă, iar în marile magazine nu e nicio şansă să intre cu produse româneşti

Postat la 17 martie 2019 176 afişări

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a criticat sâmbătă, la Snagov, politica dusă de marile lanţuri de magazine alimentare, care importă legume şi fructe, dar nu acceptă marfa românească mai ieftină. Totodată, Dragnea a cerut Guvernului să ia în considerare răscumperea de acţiuni la unele companii.

Dragnea: Noi mâncăm otravă, iar în marile magazine nu e nicio şansă să intre cu produse româneşti

"Rog guvernul să înceapă discuţii de exemplu cu Fondul Proprietatea că poate statul vrea să răscumpere acţiuni pe care fondul le are la unele companii în România. Poate sunt interesaţi să vândă. Poate se analizează şi cum au fost divizate anumite companii. La calea ferată a fost bine sau rău că a fost divizată? O să sară toţi în frunte cu Băsescu că a fost bine. A fost bine pe naiba, că s-a ales praful de cele trei companii", a declarat Liviu Dragnea.

Liderul PSD a criticat şi politica dusă de marile lanţuri de magazine, care preferă importul de produse în locul mărfii producătorilor locali.

 

"Câte produse alimentare mai pleacă din Ilfov în Bucureşti. De ce producătorii români nu au dreptul ca produsele lor se se găsească în galantare? Noi de ce nu avem dreptul să mâncăm produse româneşti? Nu avem dreptul, nu? În schimb avem dreptul şi obligaţia să mâncăm mere, pere, prine, roşii pline de otravă. Să o spunem deschis, e otravă. Toate chimicalele înseamnă otravă. Numai eu ştiu în Ilfov câteva localităţi unde fac roşii aproape la fel de bune ca în Teleorman. Au şansa să ajungă la marile lanţuri? Nicio şansă", a spus liderul PSD.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
dragnea,
refuz,
magazine,
produse,
companii

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.