Două lalele pentru Schengen

Autor: Mihai Mitrica Postat la 24 septembrie 2011 46 afişări

Aderarea la Schengen a României şi Bulgariei urmează să fie tranşată de liderii UE la Consiliul European de la jumătatea lunii viitoare, după ce ameninţările Olandei şi ale Finlandei din Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) au blocat adoptarea unei soluţii favorabile.

Artificiul de a nu supune la vot decizia în Consiliul JAI de acum, folosit de preşedinţia poloneză a UE, fusese de altfel sugerat anterior de preşedintele Traian Băsescu într-un interviu televizat, când a dat de înţeles că România ar avea mai multe şanse de reuşită în octombrie în negocierile cu şefii de state din UE să obţină o aderare în etape la spaţiul vamal unic european - la 30 octombrie, frontierele maritime şi aeriene, iar până la 31 iulie 2012 şi cu cele terestre.

Oficialii români au adoptat însă o atitudine belicoasă la adresa acelor guverne care insistă să blocheze şi acest compromis: dacă preşedintele Băsescu a profitat de ocazie să arate cu degetul influenţele formaţiunilor extremiste în atitudinea Olandei şi a Finlandei, iar oficiali din Ministerul de Interne au ameninţat cu recursul la Curtea Europeană de Justiţie, funcţionarii vamali români au trecut la blocarea efectivă a importurilor de flori din Olanda, semnal politic care e de aşteptat să inflameze în continuare dezbaterea.

În plus, preşedintele Traian Băsescu a anunţat că se vor lua măsuri "foarte dure" de control al lactatelor importate "care nu vin numai din Olanda, vin şi din Polonia, şi din Ungaria şi de peste tot", iar referitor la Olanda a aruncat încă o săgeată, afirmând la TVR că "în Olanda sunt legalizate o parte din droguri. Noi am interzis etnobotanicele… Deci trebuie să fim atenţi într-un fel sau altul, pentru că nu avem legislaţiile egale".

Urmărește Business Magazin

/actualitate/doua-lalele-pentru-schengen-8789369
8789369
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.