Donald Trump cere Arabiei Saudite să crească producţia de petrol până la 2 milioane de barili pe zi
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a transmis, pe Twitter, că a purtat discuţii cu regele Salman din Arabia Audită, căruia i-ar fi cerut să crească producţia de petrol până la două milioane de barili/zi pentru a stabiliza preţurile, precizând că liderul saudit „a fost de acord”.
„Am purtat discuţii cu regele Salman din Arabia Saudită şi i-am explicat că, din cauza turbulenţelor şi disfuncţiilor din Iran şi Venezuela, cer Arabiei Saudite să crească producţia petrolieră, poate până aproape de două milioane de barili, pentru a face diferenţa…preţurile sunt prea mari! Şi a fost de acord!”, a precizat liderul de la Casa Albă, într-o postare pe Twitter.
Preţurile petrolului au crescut uşor în această săptămână, pe fondul planurilor SUA de a reimpune sancţiuni împotriva Iranului, un mare producător de petrol.
Ţiţeiul Brent a urcat duminică (la ora 10:30, ora Bucureştiului), cu 2,09% cotaţia de 79,23 dolari/baril, iar preţurile petrolului din Statele Unite, WTI Crude Oil, a fost cotat la 74,15 dolari pe baril.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro










