Doar în România: ce sume uriaşe cereau taximetrişti tinerilori din Bamboo pentru curse la spital

Postat la 22 ianuarie 2017 2205 afişări

Clubul Bamboo a ars în întregime în noaptea de vineri spre sâmbătă, incendiul izbucnind într-un moment în care în club se aflau sute de tineri. Din fericire, nu au existat victime, însă peste 40 de pesoane au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale.

Doar în România: ce sume uriaşe cereau taximetrişti tinerilori din Bamboo pentru curse la spital

Echipajele SMURD şi pompierii au intervenit cu rapiditate, însă mulţi dintre cei răniţi au ajuns la spital aduşi de prieteni sau cu taxiurile. Martorii susţin însă că unii taximetrişti au încercat să profite de situaţie şi au cerut sume uriaşe pentru curse la spital sau la domiciliu, deşi aproape toţi cei care apelau la serviciile lor erau aproape dezbrăcaţi şi în stare de şoc. Libertatea a prezentat o mărturie şocantă despre modul în care decurgeau "negocierile" în timp ce clubul Bamboo ardea din temelii la doar câteva zeci de metri distanţă.

 

”Am ieşit în stradă când am auzit zgomotele de la sirene şi ţipetele tinerilor. Unii erau uzi până la piele, alţii erau răniţi. Toţi erau speriaţi. Umblau bezmetici dintr-o parte-ntr-alta. Nu aveam cu ce să-i ajut… Atunci au apărut nişte taximetrişti care le cereau pentru o cursă câte 200-300 de lei şi chiar patru sute de lei! Nu-mi venea să cred ce văd şi ce aud! Taximetriştii le ziceau să se strângă mai mulţi la o maşină ca să poată să plătescă”, a povestit un martor pentru sursa citată.

 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.