Divergeneţe pe tema unei intervenţii militare în Siria la summitul G20 din Rusia

Autor: Iuliana Enache Postat la 06 septembrie 2013 35 afişări

Liderii ţărilor G20, reuniţi joi la Sankt Petersburg, nu au putut decât să constate diviziunile pe care le au pe tema unei eventuale intervenţii militare în Siria, cristalizată în jurul tensiunilor între Barack Obama şi Vladimir Putin, relatează AFP.

Divergeneţe pe tema unei intervenţii militare în Siria la summitul G20 din Rusia

Şeful Guvernului italian, Enrico Letta, a cărui ţară respinge orice acţiune militară fără mandat din partea ONU, a declarat pe Twitter că cina a "confirmat diviziunile în privinţa Siriei".

Singurul numitor comun găsit de liderii G20 este simpla condamnare a folosirii armelor chimice.

Statele Unite şi aliaţii lor, între care Franţa, acuză regimul lui Bashar al-Assad că a ucis cu aceste arme sute de civili la 21 august. Dar pentru opozanţii acestei intervenţii, între care Rusia, rebelii au fost cei care au folosit armele chimice.

"Există totuşi o condamnare generală faţă de folosirea armelor chimice", potrivit unei surse diplomatice franceze.

"Întrebarea, pentru unii, este cine a folosit aceste arme chimice. Putin nu răspunde. El spune «unii sau alţii şi fără îndoială şi unii şi alţii»", potrivit acestei surse.

Vladimir Putin, susţinător al Damascului, a decis să transforme această cină, care s-a încheiat la ora locală 01.00 (24.00 ora României) în tribună deschisă pe tema crizei siriene, fiecare exprimându-se la rândul său, dar fără a căuta neapărat un acord.

Războiul din Siria a prevalat în faţa temelor economice abordate în mod obişnuit la summitul G20.

"Atmosfera a fost concentrată dar nu tensionată", potrivit sursei franceze.

De mai multe zile, crisparea dintre Statele Unite şi Rusia creşte, cu ameniţări de escaladare militară şi tensiuni diplomatice, iar acest lucru în pofida cordialităţii forţate şi strângerilor de mână oficiale de la Sankt Petersburg.

Joi, trei nave de război ruseşti au trecut strâmtoarea turcă Bosfor pentru a se apropia de coastele siriene.

Ambasadoarea americană la ONU, Samantha Power, a criticat vehement Rusia, acuzată că "ia ostatic Consiliului de Securitate", blocând, împreună cu China, orice decizie privind Siria.

La Sankt Petersburg, în cadrul unei întâlniri cu premierul japonez, Shinzo Abe, Obama şi-a exprimat doinţa ca liderii mondiali să admită "că folosirea armelor chimice în Siria este nu numai o tragedie, ci şi o încălcare a dreptului internaţional care trebuie reglementată".

Preşedintele francez François Hollande, susţinător al intervenţiei, a avut întrevederi cu premierul turc Recep Tayyip Erdogan, la fel de favorabil unei opţiuni militare şi ale cărui trupe au fost mobilizate de la frontiera siriană, potrivit presei turce.

Cealaltă ţară care blochează la ONU o operaţiune militară, China, a afirmat, joi că, în opinia ei, "situaţia actuală arată că soluţia politică este singura cale" posibilă pentru rezolvarea crizei.

Tensiunea creşte pe măsură ce se apropie ziua de 9 septembrie, data oficială a revenirii la lucru a congresmenilor americani, care sunt chemaţi să se pronunţe pentru sau împotriva unui atac militar în Siria.

Din Sankt Petersburg, Barack Obama continua, joi, să exercite presiuni asupra congresmenilor pentru a le obţine susţinerea, dar votul se anunţă strâns, până în punctul în care preşedintele şi-a anulat o deplasare prevăzută pentru luni în scopul de a apăra politic intervenţia.

Tot la 9 septembrie, şeful diplomaţiei siriene, Walid Mouallem, se va afla în vizită la aliatul rus, la Moscova.

Premierul britanic David Cameron a afirmat că are noi probe privind folosirea armelor chimice în Siria.

Dar Obama nu poate conta în demersurile sale pe aliaţii europeni uniţi, deoarece doar François Hollande este dispus, în prezent, să atace Damascul.

Germania crede că "acest război trebuie să se încheie şi acest lucru nu se va face decât politic", potrivit cancelarului Angela Merkel, care asigură că ţara sa "nu se va asocia în niciun caz unei acţiuni militare".

Liderii europeni şi-au multiplicat contactele la Sankt Petersburg pentru a ajunge la un numitor comun.

Ei au avut o întâlnire cu Barack Obama în sala cinei, chiar înainte de a merge fiecare la locul său, potrivit imaginilor televizate.

"A fost o mare solidaritate europeană" în timpul cinei, potrivit sursei franceze.

Miniştrii de Externe din ţările membre UE se vor reuni vineri şi sâmbătă la Vilnius pentru a încerca să găsească o poziţie comună.

În acest context plin de ameninţări, ONU şi Vaticanul încearcă să militeze pentru pace.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon a declarat în timpul cinei că "fiecare zi care trece este o zi în care mor persoane nevinovate. Să furnizezi arme uneia sau alteia (dintre părţi) nu este un răspuns. Nu există o soluţie militară"; a declarat el.

"O soluţie politică este singurul mijloc de a se evita o baie de sânge", a adăugat Ban într-un comunicat. El a avut o scurtă întrevedere, înaintea cinei, cu Barack Obama.

Organizaţia internaţională a anunţat sosirea surpriză în Rusia a trimisului său special, Lakhdar Brahimi, care este şi trimisul Ligii Arabe, pentru a-l ajuta pe secretarul general, Ban Ki-moon, să exercite presiuni pentru conferinţa internaţională privind Siria, supranumită Geneva 2.

Secretarul de Stat american John Kerry l-a sunat pe omologul său rus Serghei Lavrov pentru a relansa această idee.

Pe teren, şefa operaţiunilor umanitare ale ONU, Valerie Amos, a sosit joi la Damasc pentru întrevederi cu oficialii sirieni.

La vest de Damasc, patru persoane au fost ucise şi alte şase rănite în urma exploziei unei maşini-capcană.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
RUSIA,
G20,
SIRIA
/actualitate/divergenete-pe-tema-unei-interventii-militare-in-siria-la-summitul-g20-din-rusia-11297018
11297018
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.