Directorul financiar al Huawei, Meng Wanzhou, a fost eliberată în Canada pentru o cauţiune de 10 milioane dolari

Postat la 12 decembrie 2018 95 afişări

Directorul financiar al companiei chineze Huawei, Meng Wanzhou, a fost eliberată pentru o cauţiune în valoare de 10 milioane de dolari, a declarat marţi un judecător din Canada, relatează CNN.

Directorul financiar al Huawei, Meng Wanzhou, a fost eliberată în Canada pentru o cauţiune de 10 milioane dolari

Meng Wanzhou, fiica fondatorului Huawei şi director financiar al companiei, a fost arestată săptămâna trecută pe aeroportul din Vancouver, la cererea autorităţilor americane. Ea este acuzată de fraude în legătură cu încălcarea sancţiunilor impuse de Statele Unite împotriva Iranului.

Pentru a putea fi eliberată, Meng a acceptat să predea paşaportul şi să trăiască într-una dintre casele pe care le deţine în Vancouver. Ea va plăti, de asemenea, pentru un detaliu de securitate permanent şi va purta o brăţară GPS la gleznă.

 

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
canada,
director,
financiar,
huawei,
eliberare,
cautiune

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.