Din mai, firmele ar putea avea de îndeplinit noi obligaţii. Cine nu va respecta dispoziţiile va risca amenzi de până la 50.000 de lei

Postat la 23 martie 2016 435 afişări

Din mai, firmele ar putea avea de îndeplinit noi obligaţii. Cine nu va respecta dispoziţiile va risca amenzi de până la 50.000 de lei

În curând, comercianţii vor avea de îndeplinit noi obligaţii, potrivit unui proiect de lege ce figurează pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, ca for decizional. Printre reglementările programate să intre în vigoare din 20 mai se numără obligaţia firmelor şi instituţiilor publice care furnizează servicii de utilitate publică să accepte plăţi cu cardul, micşorarea plafonului cifrei de afaceri de la care comercianţii cu amănuntul vor fi obligaţi să accepte şi plăţi cu cardul sau acordarea avansurilor în numerar de către agenţii economici care au terminale de plată şi care acceptă acest serviciu. În caz contrar, operatorii vor risca amenzi de până la 50.000 de lei, scrie avocatnet.ro

Concret, potrivit proiectului de act normativ ce figurează pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, cu propunere de adoptare, operatorii economici vor fi obligaţi să îndeplinească noi prevederi, unele dintre ele inexistente până acum în legislaţie, iar altele care sunt, în prezent, doar opţionale.

În forma amendată a propunerii legislative este stabilit că operatorii economici furnizori de servicii de utilitate publică, precum şi instituţiile publice, inclusiv cele care încasează impozite, taxe, amenzi, dobânzi, penalităţi de întârziere, penalităţi şi alte obligaţii de plată sunt obligate sa accepte încasări şi prin intermediul cardurilor de debit şi al cardurilor de credit.

Citiţi mai multe pe www.avocatnet.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/din-mai-firmele-ar-putea-avea-de-indeplinit-noi-obligatii-cine-nu-va-respecta-dispozitiile-va-risca-amenzi-de-pana-la-50-000-de-lei-15139392
15139392
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.