Deputaţii au votat proiectul PSD prin care rudele cadrelor medicale beneficiază de pensie de urmaş

Autor: Elena Crangasu Postat la 23 aprilie 2020 61 afişări

Deputaţii au votat proiectul PSD prin care rudele cadrelor medicale beneficiază de pensie de urmaş

Deputaţii au votat, joi, proiectul PSD care prevede acordarea pensiei de urmaş rudelor cadrelor medicale decedate din cauza COVID-19. Pensia de la stat va fi de 75% din salariul pe care cadrul medical îl avea în momentul decesului.

Proiectul a fost adoptat, joi, de Camera Deputaţilor, cu 312 voturi „pentru”.

Medicii vor fi puşi, astfel, pe aceeaşi treaptă cu revoluţionarii şi veteranii de război.

Practic, familiile medicilor decedaţi în lupta cu noul COVID-19 vor primi pensie de urmaş.

„Urmaşii cadrelor medicale, decedate în timpul şi din cauza serviciului ca urmare a desfăşurării activităţii medicale în lupta cu COVID-19, au dreptul la o pensie de urmaş egală cu 75% din cuantumul salarial pe care cadrele medicale le-au avut la data decesului, care se actualizează potrivit reglementărilor legale în vigoare”, se arată în proiectul votat de deputaţi.

Totodată, proiectul mai prevede şi instituirea zilei de 11 martie ca Zi naţională a personalului medical, când se va comemora lupta medicilor împotriva virusului SARS- Cov 2.

Legea merge la promulgare.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
deputat,
psd,
pensie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.