De la carnea de porc la tehnologie, China are în plan reducerea taxelor de la 1 ianuarie

Autor: Teona Tomoiaga Postat la 23 decembrie 2019 99 afişări

De la carnea de porc la tehnologie, China are în plan reducerea taxelor de la 1 ianuarie

China va reduce, începând cu 1 ianuarie 2020, tarifele la sute de produse, de la carnea de porc congelată la produse din tehnologie, pentru a mai reduce din barierele comerciale avute cu SUA până acum, dar şi în vederea sprijinirii economiei, relatează BBC.

Astfel, autorităţile chineze vor reduce tarifele de import pentru 859 de produse.

Ministerul Finanţelor a tranmis că modificările tarifare vor fi făcute pentru „creşterea importurilor de produse care se confruntă cu o insuficienţă internă relativă sau a bunurilor de specialitate străine pentru consum zilnic”.

Aceasta hotărâre include taxele pentru carnea de porc îngheţată - care trebuie redusă la 8% de la 12% pentru unele ţări -, întrucât China se luptă să facă faţă unui focar de pestă porcină africană, care a eliminat aproximativ jumătate din porcii statului chinez, ceea ce a reprezentat o lovitură grea pentru industria cărnii de porc.

Alte produse care vor beneficia de reduceri de taxe pentru import sunt unele produse de lemn şi hârtie, dar şi avocado.

China va elimina, de asemenea, taxele aplicate pe anumite medicamente pentru astm şi diabet.

Autorităţile vor aplica tarife temporare pentru import - care sunt mai mici decât tarifele standard - pe lista de mărfuri vizate. Statul chinez a făcut o mişcare similară anul trecut.

De pe urma taxelor mai mici vor beneficia mai mulţi dintre partenerii comerciali ai Chinei, inclusiv Noua Zeelandă, Peru, Singapore şi Pakistan.

La începutul acestei luni, Beijingul şi Washingtonul au încheiat un acord preliminar cu privire la disputele lor comerciale pe termen lung.

Statul chinez se confruntă, de asemenea, cu cel mai încet ritm de creştere economică din ultimele trei decenii.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
china,
carne de porc,
sua

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.