Oamenii care trăiesc peste 100 de ani nu îmbătrânesc neapărat mai lent decât ceilalţi. Ceea ce îi deosebeşte este că amână apariţia bolilor grave cu 15-20 de ani, potrivit celui mai mare studiu despre centenari din lume.

Studiul New England Centenarian de la Universitatea din Boston urmăreşte persoane care trăiesc peste 100 de ani din 1994. Este cel mai mare şi mai îndelungat studiu de acest tip din lume. A ajuns să numere peste 2.000 de participanţi, potrivit spacedaily.com.

Concluzia principală răstoarnă o ipoteză dominantă în gerontologie timp de un secol. Centenarii nu prezintă o îmbătrânire biochimică fundamentală mai lentă. Ei acumulează aceleaşi leziuni celulare şi metabolice ca toţi ceilalţi. Diferenţa este că bolile care ucid majoritatea oamenilor la 70-80 de ani apar la ei cu 15-20 de ani mai târziu.

Trei tipuri de centenari

Cercetătorii au identificat trei categorii.

„Supravieţuitorii", aproximativ 43% din cazuri, au dezvoltat boli majore înainte de 80 de ani, dar au trăit cu ele până la 100 de ani.

„Cei care amână", circa 42%, au evitat bolile grave până după vârsta de 80 de ani.

„Imunii", aproximativ 15%, au ajuns la 100 de ani fără niciun diagnostic asociat mortalităţii.

Majoritatea centenarilor nu sunt imuni la boli cronice. Ei sunt rezistenţi în faţa lor.

Cancerul apare cu 17 ani mai târziu

Unul dintre cele mai documentate exemple priveşte cancerul. Centenarii primesc diagnosticul cu aproximativ 17 ani mai târziu decât populaţia generală, raportat la baza naţională de date a cancerului din SUA. Este un efect considerabil, mai ales că incidenţa cancerului creşte în mod normal odată cu vârsta, pe măsură ce celulele acumulează leziuni ale ADN-ului.

Modele similare apar în cazul bolilor cardiovasculare, demenţei şi diabetului.

Compresia morbidităţii: suferinţa concentrată la final

Gerontologii descriu acest fenomen prin conceptul de „compresie a morbidităţii", propus în 1980 de medicul James Fries de la Stanford.

Ideea este că perioada de boală gravă de la finalul vieţii poate fi comprimată într-un interval tot mai scurt. Supercentenarii, persoanele de peste 110 ani, petrec în medie doar ultimii cinci ani din viaţă cu boli legate de vârstă.

Ce pot face ceilalţi

Longevitatea extremă are o componentă genetică semnificativă, avertizează cercetătorii. Nu există o singură „genă a longevităţii".

Comportamentele asociate centenarilor, dietă echilibrată, activitate fizică, legături sociale solide şi implicare mentală la vârste înaintate, coincid cu recomandările clasice de sănătate publică.

Concluzia practică este simplă: durata vieţii nu este limitată în primul rând de viteza îmbătrânirii celulare.

Este limitată de bolile care ne ucid. Oricine poate amâna bolile cardiovasculare, cancerul şi demenţa cu un deceniu câştigă ani substanţiali de viaţă funcţională.