Dan despre interferenţele Rusiei în alegerile din noiembrie: NATO, UE şi Marea Britanie confirmă

Autor: Petru Mazilu Postat la 21 iulie 2025 30 afişări

Preşedintele Nicuşor Dan a publicat un mesaj despre interferenţele Rusiei în alegerile din noiembrie din România. NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele europene, inclusiv în România, agresiuni de natură cibernetică, manipulare şi dezinformare, a scris Dan.

Dan despre interferenţele Rusiei în alegerile din noiembrie: NATO, UE şi Marea Britanie confirmă

Preşedintele României a publicat luni un mesaj pe reţeaua de socializare care este însoţit de patru linkuri către documente care aduc dovezi legate de interferenţa Rusiei.

„Îi îndemn pe cei care încă se îndoiesc de interferenţele Rusiei în alegerile din noiembrie 2024 din România să citească comunicatele de mai jos. Încercările de implicare a unor forţe statale străine în alegerile din ţara noastră din lunile precedente au fost pentru prima oară condamnate în declaraţii oficiale ale NATO şi ale Uniunii Europene. NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele europene, inclusiv în România, agresiuni de natură cibernetică, manipulare şi dezinformare, inclusiv în campaniile electorale”, a scris Nicuşor Dan.

Preşedintele avertizează că dovedirea acestor interferenţe reprezintă un proces de durată.

„Evident, statul român trebuie să vină cu noi probe, pe măsură ce le descoperă, şi ar fi trebuit să prevină ceea ce s-a întâmplat în noiembrie 2024. Dacă vă uitaţi însă la documentul tehnic publicat de guvernul Marii Britanii prin care dezvăluie acţiuni ale GRU (al patrulea link de mai jos) veţi observa că, inclusiv pentru state recunoscute pentru activitatea lor de intelligence, dovedirea unor astfel de interferenţe este un proces de durată”, a precizat Nicuşor Dan.

Linkurile publicate de preşedintele Nicuşor Dan pe Facebook (https://www.facebook.com/NicusorDan.ro)

https://www.nato.int/cps/en/natohq/official_texts_237067.htm

https://www.consilium.europa.eu/.../hybrid-threats.../...

https://www.gov.uk/.../uk-sanctions-russian-spies-at-the...

https://www.gov.uk/.../profile-gru-cyber-and-hybrid...

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
nicuşor dan,
interferenţe,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.