Dacă vouă vă merge atât de bine, de ce ţării îi merge atât de prost?

Postat la 06 noiembrie 2018 40 afişări

Pentru multe companii şi bănci din România, cu capital privat românesc sau cu capital străin, 2018 este cel mai bun an din 2008 încoace sau chiar cel mai bun an istoric.

Dacă vouă vă merge atât de bine, de ce ţării îi merge atât de prost?

Totuşi, niciodată nu a fost atât de criticată situaţia generală a economiei şi starea ţării. La o conferinţă organizată de Ziarul Financiar la Alba Iulia fiecare dintre oamenii de afaceri prezenţi a declarat deschis că acesta este cel mai bun an din istorie pentru el. Cifrele de afaceri cresc cu peste 10%, profiturile la fel, expansiunea este la ordinea zilei, investiţiile sunt făcute din bani proprii şi există chiar disponibilităţi de milioane de euro pentru terenuri de golf.

 

Băncile anunţă profituri excepţionale. BCR a anunţat în urmă cu două zile un profit de peste 1 miliard de lei pe primele nouă luni din 2018, cu 81% mai mult decât în 2017.

 

Dar cu toate că individual, pentru majoritatea companiilor şi băncilor sunt câştiguri istorice, sentimentul general, atât în ţară, din dezbaterile care au loc, precum şi ceea ce se întâmplă în general în opinia publică, este sumbru.

 

Sentimentul general este astăzi în ţară sumbru şi oamenii, inclusiv cei care conduc companii de 1-2 milioane de euro afaceri până la peste suta de milioane, sunt foarte critici şi încordaţi.

 

Nu mai vorbim de bancherii care beneficiază astăzi de una dintre cele mai bune conjuncturi, cu încasarea de dobânzi duble la credite, prin indexarea la un Robor în continuă creştere şi cu plata de dobânzi la depozite în continuare la 0,5-1%. Dar nu auzi deloc pe nimeni să spună: ce loc de afaceri bun e România, ce profituri facem, ce bonusuri încasăm!

 

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
capital,
banci,
companii,
romania

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.