Creşteri salariale anunţate de Guvern de la 1 ianuarie. Ce majorări vor avea poliţiştii, militarii şi profesorii

Postat la 05 noiembrie 2018 2019 afişări

Creşteri salariale anunţate de Guvern de la 1 ianuarie. Ce majorări vor avea poliţiştii, militarii şi profesorii

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a prezentat graficele cu salariile angajaţilor de la stat care vor creşte de la 1 ianuarie conform Legii salarizării. Potrivit ministrului, de la la 1 ianuarie 2019 se va creşte cu 25% din diferenţa între ce este acum în plată şi grila din 2022.

 

Potrivit graficelor prezentante de Lia Olguţa Vasilescu pe pagina sa de Facebook, salariile brute ale celor din Ministerul Apărării vor arăta astfel de la 1 ianuarie 2019:

Maior gradaţia 4 (12 ani vechime) va avea un salariu de bază de 5.019, de la 4.174.

Un căpitan gradaţia 4 va avea o creştere de la 3.460 la 4.324.

Un locotenent gradaţia 4 va avea o creştere de 2.577 de lei la 3.445 de lei în ianuarie 2019.

Un plutonier gradaţia 4 va beneficia de o creştere de la 2.085 de lei la 3.017 lei.

Un sergent major va încasa din ianuarie 2019 un salariu de bază de 2.933, adică o creştere de aproape 900 de lei.

Cel mai puţin vor încasa soldaţii, ale căror salarii vor creşte de la 2.085 de lei la 2.236 de lei.

În ceea ce priveşte salariile celor din Ministerul Afacerilor Interne, un căpitan va încasa suma de 4.688 de la 3.740 de lei, în timp ce un locotenent colonel va beneficia de un salariu de 4.928 de lei, adică o creştere de peste 900 de lei.

Medicii şi asistentele nu vor avea niciun fel de creştere de la 1 ianuarie, pentru că au urcat direct pe grila din 2022.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.