Cum a reuşit o antreprenoare din România să cucerească Parisul cu mititei, sarmale şi papanaşi şi ce planuri mai are

Postat la 11 martie 2019 207 afişări

Ecaterina Paraschiv-Poirson ar vrea să aducă în Bucureşti proiectul Ibrik, restaurantul din Paris deschis la finalul lui 2018, care în ianuarie a intrat pe lista redactată de editorii VOGUE a celor mai hot locuri din capitala Franţei.

Cum a reuşit o antreprenoare din România să cucerească Parisul cu mititei, sarmale şi papanaşi şi ce planuri mai are

 Până când acest lucru va deveni realitate, noi aici, în Micul Paris, ne întrebăm un singur lucru: cum a fost posibil ca mititeii noştri să devină vedete chiar pe scena pariziană, una dintre cele mai rafinate ale lumii?

 

„Restaurantul a fost deschis în decembrie 2018, chiar de ziua României, pe 1 decembrie. Nu am calculat, dar aşa a fost să fie. Este cel de-al doilea proiect al meu, după o cafenea deschisă tot în Paris, cu denumirea Ibrik“, spune Ecaterina Paraschiv – Poirson, proprietara celor două unităţi.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
paris,
antreprenori,
romania,
planuri,
reusita

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.