Cum a fost posibil ca una dintre cele mai mari bănci spaniole să fie cumpărată cu un 1 euro

Postat la 08 iunie 2017 110 afişări

Gigantul bancar spaniol Banco Santander va cumpăra Banco Popular Espanol, una dintre cele mai mari bănci din sistemul bancar spaniol, pentru 1 euro, potrivit Bloomberg. Santander vrea să strângă 7 miliarde de euro capital, cu care ar urma să îi asigure stabilitatea financiară.

Cum a fost posibil ca una dintre cele mai mari bănci spaniole să fie cumpărată cu un 1 euro

Popular a rămas fără timp să îşi repare găurile imense din bilanţ, după ce s-a luptat cu credite neperformante ipotecare şi a fost erodată de deţinerile de capital. 

 

FT aseamănă situaţia de la Banco Popular cu un joc de poker: activele Banco Popular sunt un chilipir pentru cei care adoră riscul. Potrivit FT, chiar aceste preţuri reduse ar putea fi salvarea băncii.

 

Cum a ajuns instituţia de credit în această situaţie? De vină ar fi investiţii neinspirate în sectorul imobiliar şi managementul prost, scrie Bloomberg. Problemele bancii derivă din creditele date în anii de dinaintea prăbuşirii pieţei imobiliare, şoc care a trimis economia într-o recesiune de cinci ani începând cu 2008. Popular a refuzat să ia ajutor de la stat în 2012, când teste de stres au descoperit găuri în capital. În schimb, banca a ales să vândă acţiuni, reuşind să strângă până acum 5,5 mi­liarde de euro, dar fără a convinge că se poate debarasa în siguranţa de creditele to­xice. Raportul financiar pentru primul trimestru arată că banca are împrumuturi neperformante de 37 de miliarde de euro. Popular are una dintre cele mai mici rate ale solvabilităţii dintre băncile europene.

 

FT a remarcat că activele băncii „au o calitate îndoielnică“, deşi cifrele livrate de management arată că activele neperfor­man­te scad, iar Popular are unele dintre cele mai mari operaţiuni pentru IMM-uri din Spa­nia, relaţii cu clienţii atent construite şi râv­nite de toţi rivalii. FT a calculat că acti­ve­le nete necolectabile se situează la 20,2 mi­li­­ar­de de euro, faţă de un capital de bază Tier 1 de doar 6,1 miliarde de euro.

 

Bankia s-a retras din licitaţie pentru cumpărarea băncii, singurul ofertant probabil rămânând Banco Santander. Société Générale a calculat că Santander ar trebui să strângă capital de 12,5 miliarde de euro pentru a putea absorbi banca cu probleme.

 

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.