Cum a crescut Wim Bosman România cu 20% anul trecut

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 12 martie 2015 151 afişări

Compania de logistică şi transporturi Wim Bosman România, parte a grupului neozeelandez Mainfreight, a încheiat anul 2014 cu afaceri de 58,8 milioane lei, în creştere cu 20% faţă de 2013, când compania a înregistrat afaceri în valoare de 48,9 milioane lei. Profitul de anul trecut s-a plasat la 1,1 milioane lei, acelaşi nivel cu cel obţinut în 2013.

Cum a crescut Wim Bosman România cu 20% anul trecut

Wim Bosman confirmă şi în 2014 trendul de creştere a afacerii, rezultatele pozitive obţinute anul trecut datorându-se în primul rând serviciilor logistice integrate 3PL+  de depozitare, transport şi distribuţie, dar şi investiţiilor de peste 500.000 de euro direcţionate în spaţii de depozitare, mijloace de transport şi utilaje de manipulare.

2014 a fost anul fidelizării clienţilor din portofoliu prin adaptarea şi oferirea unor soluţii logistice integrate care au condus la preluarea unora dintre procesele interne ale clienţilor în vederea eficientizării activităţilor operaţionale, dar şi a reducerii de costuri interne ale acestora din urmă. Astfel, compania a numărat în 2014 peste 500 de clienţi activi, majoritatea provenind din retail electronice – electrocasnice, FMCG, automotive şi oil & gas.

Pentru 2015 Wim Bosman România a bugetat investiţii de 500.000 de euro la care se adaugă posibilitatea suplimentării planului investiţional până la o valoare finală de 1,2 milioane euro. Investiţiile vor fi concentrate în dezvoltarea şi adaptarea serviciilor existente, în suplimentarea capacităţii de depozitare, precum şi în creşterea flotei.

Printre obiectivele companiei în anul curent se numără o nouă creştere a afacerilor de până la 12%, precum şi creştere din punct de vedere a volumelor, creştere susţinută de investiţiile realizate şi de identificarea şi finalizarea de noi proiecte.

„Aşteptăm de la 2015 o stabilizare a mediului economic care să ne menţină într-un ritm de creştere constantă. Suntem încrezători că acest lucru este posibil şi că 2015 va aduce mai multă predictibilitate pentru a putea dezvolta proiecte noi şi proiecţii realiste,” a declarat Emil Ion, managing director al Wim Bosman România

Companie cu acţionariat romano-olandez, Wim Bosman România este unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa locală de transport şi logistică. Wim Bosman oferă soluţii integrate de depozitare, transport şi distribuţie, specifice fiecărui client în parte.

Compania face parte din grupul olandez Wim Bosman, companie cu prezenţa internaţională, activă cu 23 de divizii în nouă ţări şi o cifră de afaceri anuală de peste 250 milioane euro. Începând cu 2011, Wim Bosman a devenit subsidiara din Europa a Mainfreight, grup logistic neozeelandez prezent în Oceania, Asia, USA şi Europa prin 221 filiale, peste 5.200 de angajaţi şi o cifră de afaceri anuală de 950 milioane euro.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/cum-a-crescut-wim-bosman-romania-cu-20-anul-trecut-13975921
13975921
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.