Cu venituri la buget de 31% din PIB, faţă de o medie europeană de 41%, România îşi împarte sărăcia cum poate.

Anul trecut, 70% dintre toate veniturile bugetului con­so­lidat au mers spre pensii şi spre salariile bugetarilor (aici sunt incluşi profesorii, medicii, funcţionarii statului). Acum guvernul promite „masive investiţii publice”. De unde?

Sub această umbrelă a neputinţei, şi-a făcut loc ideea că fon­durile UE sunt cele care ne pot salva. Nu încape îndoială că fondurile Uniunii sunt importante, dar ele singure nu pot face mult. De la aderarea României la UE, în urmă cu 14 ani, România a primit de la Uniune 59 mld. euro, iar con­tribuţia ei la bugetul comun a fost de 20 mld. euro. Rezultă un sold pozitiv de 39 mld. euro. Cine-ţi dă ţie, aşa, 39 mld. euro? Împărţiţi însă la 14. Sunt 2,7 mld. euro anual, bani mulţi, dar com­plet insuficienţi – ei înseamnă 1,2% din PIB-ul anual al ţării, de 230 mld. euro. Nu poţi să te dezvolţi investind, din câş­tigul tău, doar 1-2%, pentru viitor.

Guvernul liberal are idei mari şi va anunţa, curând, un nou planul de redresare economică, de 3 mld. euro din bani europeni, în granturi pentru companii, a anunţat premierul Orban. Însă, miza pe banii europeni este riscantă. Bugetul consolidat al statului trebuie să găsească „spaţiu fiscal” pentru investiţii.

Consumul a fost factorul decisiv al dezvoltătii, în ultimul deceniu. Dar este un loc imens, lăsat gol, pentru investiţii. Or, investiţiile, acestea trebuie făcute din buget. Atât cât este el. O rejudecare a alocărilor bugetare este obligatorie.