CSM: Afirmaţiile lui Kelemen Hunor au indus ideea că a magistraţii acţionează la comandă politică

Autor: Otilia Ciocan Postat la 26 mai 2015 34 afişări

Afirmaţiile lui Kelemen Hunor au indus ideea că a magsitraţii care au soluţionat dosarul privatizărilor strategice au acţionat în mod arbitrar, la comandă politică, potrivit Consiliului Superior al Magistraturii, care şi-a însuşit raportul inspectorilor judiciari în cazul liderului UDMR.

În şedinţa de marţi, plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a constatat că afirmaţiile publice ale lui Kelemen Hunor, membru al Parlamentului României şi preşedinte al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (UDMR), exprimate în 17 aprilie la Cluj-Napoca, în cadrul Congresului UDMR sunt de natură să aducă atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său.

Potrivit raportului Inspecţiei Judiciare, afirmaţiile lui Kelemen Hunor referitoare la dosarele penale în care au fost implicaţi Marko Attila Gabor, fost deputat, şi Nagy Zsolt, fost ministru, "în sensul că măsurile procesuale dispuse şi hotărârile judecătoreşti pronunţate au fost nefondate şi nelegale - inducând ideea că magistraţii au acţionat în mod arbitrar, la comandă politică, cu încălcarea obligaţiei de imparţialitate, cauzele penale fiind soluţionate prin condamnarea unor persoane nevinovate - sunt de natură a submina încrederea publicului în imparţialitatea şi integritatea magistraţilor în general şi aduc atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său".

Potrivit inspectorilor judiciari, având în vedere modul de exprimare, cadrul în care au fost lansate afirmaţiile, calitatea lui Hunor - de reprezentant al puterii legislative şi preşedinte al unui partid politic - dar şi preluarea afirmaţiilor în presa internă şi cea din Ungaria, declaraţiile liderului UDMR au produs un impact negativ asupra sistemului judiciar şi a credibilităţii autorităţii judecătoreşti.

Mai mult, arată sursa citată, unele afirmaţii au vizat dosare aflate în curs de soluţionare, creându-se astfel o presiune asupra magistraţilor implicaţi în soluţionarea acestora.

În acest context, plenul Consiliului a apreciat că "afirmaţiile negative cu privire la activitatea desfăşurată de procurori şi judecători în instrumentarea şi soluţionarea unor cauze penale concrete, nu ar trebui emise în spaţiul public, acestea încadrându-se în situaţia în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat constant că se impune restrângerea libertăţii de exprimare, în scopul de a asigura autoritatea şi imparţialitatea sistemului judiciar".

În 20 aprilie, judecătorul Horaţius Dumbravă, membru al CSM, a sesizat Inspecţia Judiciară cu privire la afirmaţiile făcute de preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, care a spus că "persoanele care au aplicat cu bună credinţă legea sunt pedepsite" şi că "Nagy Zsolt este nevinovat şi a fost totuşi încarcerat".

Dumbravă a cerut inspectorilor judiciari să verifice posibila afectare a independenţei justiţiei ca urmare a declaraţiilor politice făcute de preşedintele Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (UDMR), în data de 17 aprilie, în cadrul Congresului UDMR.

"Faptul că unii lideri politici se simt şi se declară solidari cu colegi de-ai lor nu constituie în sine o atingere pe care să o aducă independenţei justiţiei şi nici sentimentul că aceiaşi colegi ar fi nevinovaţi. (...) Lucrurile, însă, capătă o altă dimensiune atunci când afirmaţiile în cauză sunt făcute în mod conştient public, la un eveniment de maximă audienţă, cum a fost evenimentul politic ocazionat de congresul UDMR, la care au asistat practic aproape toţi liderii politici din România, dar şi lideri politici din Ungaria", arăta judecătorul Horaţius Dumbravă în sesizarea transmisă Inspecţiei Judiciare.

Membrul CSM este de părere că, dincolo de solidaritatea faţă de unii colegi, opiniile pe care Hunor le-a avut cu privire la cauze particulare aflate pe rolul instanţelor şi care s-au soldat cu hotărâri judecătoreşti definitive sau care încă se află pe rolul parchetelor din România, reprezintă "atacul îndreptat împotriva statului de drept, a justiţiei".

"Domnia sa afirmă că 'există pericolul renaţionalizării' în România, iar argumentul că se încearcă acest lucru este faptul că un membru al partidului politic al cărui lider este, deşi a aplicat cu bună credinţă legea, a fost condamnat şi, acelaşi membru - Marko Attila -, cercetat în alt dosar, este acuzat prin aplicarea unui 'principiu al culpabilităţi colective', aluzia din urmă fiind aceea că ar fi cercetat penal în mod abuziv. Deplasarea, constructul logic periculos constă în tocmai concluzia exprimată de liderul politic: prin anchetele penale şi condamnarea unui membru UDMR, România procedează la renaţionalizarea imobilelor aparţinând confesiunilor maghiare", preciza Dumbravă în sesizarea transmisă IJ.

Kelemen Hunor a spus, la evenimentul menţionat, că: "Am adoptat legi prin care am redobândit o parte considerabilă a bunurilor care au aparţinut comunităţii maghiare, de exemplu, pădurile care au fost în proprietate colectivă şi imobilele care au aparţinut confesiunilor maghiare. Dar pericolul renaţionalizării este mai mare ca oricând. România s-a angajat să restituie în natură bunurile confiscate în timpul dictaturii comuniste, iar în cazurile în care acest lucru nu este posibil, să ofere compensaţii băneşti echitabile. Însă, momentan, constatăm că persoanele care au aplicat cu bună credinţă legea, sunt pedepsite, iar în cazul comisiilor de restituire se aplică principiul culpabilităţii colective. Să fie clar, credem în continuare în nevinovăţia lui Markó Attila şi suntem întru totul solidari cu el. Marko Attila şi-a desfăşurat activitatea ani la rând în interesul comunităţii maghiare".

În plus, Kelemen Hunor a precizat că: "Nagy Zsolt este nevinovat şi a fost totuşi încarcerat. Trebuie să fim solidari cu el şi să transformăm justiţia într-o instituţie care nu permite astfel de procese inechitabile. Te susţinem, Zsolt! Sperăm că vei fi liber în curând. Dacă nu vom fi capabili să explicăm acest lucru, nu vom fi capabili să luptăm pentru dreptatea noastră, iar această situaţie va conduce la o decepţie uriaşă în rândul alegătorilor căreia îi vom cădea victimă şi noi. Trebuie să spunem răspicat că justiţia trebuie să funcţioneze, iar noi sprijinim strădania de a o face funcţională. Dar respingem generalizările şi etichetarea. Vom fi întotdeauna solidari cu cei care au fost nedreptăţiţi. Statul de drept înseamnă lipsa totală a arbitrarului"

În urma analizării acestor afirmaţii, inspectorii judiciari au stabilit că Hunor a afectat independenţa justiţiei.

Acesta nu este primul raport întocmit de IJ cu privire la declaraţiile publice ale liderului UDMR referitoare la condamnările din dosarul privatizărilor strategice.

În februarie, inspectorii judiciari au stabilit că, prin afirmaţii similare, Kelemen Hunor a afectat independenţa actului de justiţiei. Concluziile acestui raport au fost însuşite de plenul CSM.

Mai exact, Kelemen Hunor a spus că fostul ministru Zsolt Nagy, condamnat în dosarul privatizărilor strategice, a fost nedreptăţit şi că "trebuie să fie foarte clar" că acest caz nu este unul de corupţie şi că nu există nicio dovadă împotriva lui Zsolt Nagy.

"Mai există cazul lui Nagy Zsolt, care a fost nedreptăţit şi condamnat la închisoare. Libertatea înseamnă altceva pentru Nagy Zsolt. Trebuie să fie un lucru foarte clar: cazul lui nu este un caz de corupţie, nu există nicio dovadă împotriva sa, nu s-a privatizat nicio firmă de stat pe vremea lui. Din stenogramele înregistrate cu ocazia convorbirilor purtate de alte persoane s-au tras concluzii cu privire la cazul lui şi în baza acelor stenograme a fost condamnat Nagy Zsolt. El are nevoie de sprijnul nostru, de solidaritatea noastră. Cu siguranţă nu va renunţa la lupta pentru adevăr, nici noi nu trebuie să renunţăm la lupta pentru adevăr", spunea Kelemen Hunor.

Foştii miniştri Codruţ Şereş şi Zsolt Nagy au fost încarceraţi în 27 ianuarie, după ce au fost condamnaţi definitiv de instanţa supremă la patru ani şi opt luni, respectiv patru ani de închisoare, în dosarul privatizărilor strategice, alături de alte persoane.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CSM,
HUNOR,
INDEPENDENŢA
/actualitate/csm-afirmatiile-lui-kelemen-hunor-au-indus-ideea-ca-a-magistratii-actioneaza-la-comanda-politica-14338230
14338230
comments powered by Disqus
Ratări la mustaţă. Ce tranzacţii nu s-au mai făcut în România şi care sunt motivele? Ratări la mustaţă. Ce tranzacţii nu s-au mai făcut în România şi care sunt motivele?

Dacă n-ar fi, nu s-ar mai povesti. Despre unii însă se povesteşte chiar dacă, de fapt, nu au fost. Nu au mai fost. Aşa s-ar putea descrie povestea unora dintre tranzacţiile care au fost pe cale să fie parafate de-a lungul timpului pe piaţa locală, însă factori neprevăzuţi au făcut ca toate planurile să fie date peste cap, iar mutările să fie ratate... la mustaţă.

vezi continuarea
ZF.ro
Vom ajunge să dăm şi noi ture prin cimitir. Cimitirul economic va fi plin de morţi care nu vor supravieţui crizei Vom ajunge să dăm şi noi ture prin cimitir. Cimitirul economic va fi plin de morţi care nu vor supravieţui crizei
Măsuri fără precedent luate de Kaufland. Angajaţii sunt primii vizaţi
Mediafax
Boris Johnson, depistat pozitiv cu coronavirus: ”M-am autoizolat, dar voi continua să conduc guvernul şi să-mi exercit atribuţiile şi responsabilităţile prin video conferinţă” Boris Johnson, depistat pozitiv cu coronavirus: ”M-am autoizolat, dar voi continua să conduc guvernul şi să-mi exercit atribuţiile şi responsabilităţile prin video conferinţă”
Modelul de declaraţie pe proprie răspundere, necesară pentru a putea ieşi din casă, a fost actualizat şi simplificat. Descarcă de AICI NOUA VARIANTĂ
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Demisie „fulger”. Un medic chirurg va conduce Ministerul Sănătăţii. Cine este Nelu Tătaru, propus să preia funcţia după plecarea lui Costache Demisie „fulger”. Un medic chirurg va conduce Ministerul Sănătăţii. Cine este Nelu Tătaru, propus să preia funcţia după plecarea lui Costache
STARE DE URGENŢĂ | Măsuri fără precedent privind deplasările în România: Românii, obligaţi să stea în case. Străinii pot doar să tranziteze ţara pe un culoar special, mall-urile se închid
MonitorulSiguranteiCetateanului
O zi din viata militarilor SMURD, eroi in plina epidemie:  "Tati, ai grija de tine, sa nu vii bolnav acasa!" O zi din viata militarilor SMURD, eroi in plina epidemie: "Tati, ai grija de tine, sa nu vii bolnav acasa!"
Jurnal de pandemie. Prof. Dr. Olga Simionescu: As pune corturi mari la granita si as tine acolo lumea in carantina

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.