Creşterea alocaţiei pentru copii la 200 de lei a fost respinsă de PSD şi în Camera Deputaţilor

Postat la 19 septembrie 2017 356 afişări

Camera Deputaţilor a respins, marţi, propunerea legislativă iniţiată de PNL privind majorarea la 200 lei a cuantumului alocaţiei de stat pentru copii.

Creşterea alocaţiei pentru copii la 200 de lei a fost respinsă de PSD şi în Camera Deputaţilor

Comisia pentru muncă a propus respingerea iniţiativei legislative pentru modificarea art.3 alin.(1) din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, "întrucât măsurile propuse implică cheltuieli bugetare suplimentare, iar iniţiatorii nu precizează sursele financiare necesare".

La dezbateri, deputatul PSD Tudor Ciuhodaru a spus că proiectul de lege este copy-paste după un proiect iniţiat de el într-o sesiune anterioară. Potrivit lui Ciuhodaru, proiectul iniţiat de PNL este, însă, "prost făcut din punct de vedere legislativ". El a susţinut că o să redepună proiectul său de lege pentru că este un proiect "anti-abandon" al copiilor. "Toţi copiii României merită mai mult", a adăugat Ciuhodaru.

Liberalul Dumitru Oprea a precizat că între Marea Britanie şi România există o diferenţă mare din punctul de vedere alocaţiei pentru copii. În Marea Britanie standardul este de 100 de euro pentru primul copil şi apoi creşte la cel de-al doilea şi al treilea cu câte 65 de euro, a susţinut Oprea.

"Solicitarea de 200 de lei ne-ar duce la 44 de euro, ceea ce înseamnă foarte puţin faţă de ţările semi-dezvoltate din UE. Sunt copiii noştri care ar trebui să aibă parte de o viaţă decentă", a adăugat Oprea.

Deputatul PMP Ionuţ Simionca a anunţat că partidul său susţine majorarea cuantumului alocaţiei pentru copii la 200 de lei.

"La copiii până în doi ani deja este alocaţia de 200 de lei şi cu cât un copilaş creşte, cu atât necesitatea financiară este mai mare. Plus că media europeană este mult peste 100 de euro", a argumentat Simionca, scrie agerpres.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.